Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Moțiune de cenzură | Barna, despre foștii USR-iști care nu vor vota: Nu e întâmplător că nu mai fac parte din Uniune. Au acceptat un troc

Moțiune de cenzură | Barna, despre foștii USR-iști care nu vor vota: Nu e întâmplător că nu mai fac parte din Uniune. Au acceptat un troc

Un articol de: Redacția B1.ro - 10 Oct 2019, 09:13
Politică

Dan Barna a declarat că foștii USR-ști Adrian Dohotaru și Oana Bîzgan nu mai fac parte din Uniune de mai bine de doi ani, iar acest lucru nu este întâmplător. Liderul USR susține că Dohotaru a făcut un troc, iar despre situația lui Bîzgan nici nu a vrut să vorbească. Barna insistă că aceștia nu mai fac parte din USR tocmai pentru că dovedesc un alt tip de viziune despre ce înseamnă România

„Nu mai sunt în USR de mai mult de doi ani. Și nu e întâmplător. Ei nu mai au în momentul acesta nicio legătură cu USR. Sunt independenți care au optat să-și vândă conștiința, să facă un troc. Dohotaru l-a convins pe domnul Cuc să îi semneze un ordin de ministru, că pe un lac din Cluj nu vor mai merge ambarcațiuni cu motor. Și a făcut un troc clasic de vot cumpărat. Doamna Bîzgan ne spune că trebuie să fie plecată la Londra. Nici nu vreau să comentez... Nu e întâmplător că nu mai fac parte din USR, pentru că sunt persoane care iată dovedesc în aceste zile un alt tip de viziune despre ce înseamnă România”, a declarat Dan Barna, pentru Digi 24.

Întrebat dacă situația celor doi foști USR-iști reprezintă un eșec pentru partid sau pentru el ca lider, Barna a răspuns: „Nu pot să îmi asum responsabilitatea pentru gesturile unor oameni care au intrat, la momentul acela, în 2016 au fost pe listele USR. Au demisionat, au plecat din partid, pentru că felul acesta de corectitudine morală și intransigență pe care îl promovează USR nu se potrivește, pare că nu s-a potrivit cu abordările pe care ei le văd”.

Barna a repetat că toți parlamentarii USR vor vota la vedere moțiunea de cenzură.

Oana Bîzgan a anunțat că nu va participa la ședință pentru că va fi la o conferință în Londra. La rândul său, Adrian Dohotaru a negociat pentru susținerea moțiunii, dar apoi s-a răzgândit. 
 

Citeşte mai multe despre:   usr,   dan barna,   adrian dohotaru,   oana bizgan
 
 
Loading...