Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Vadim Tudor, absent de la audierile de la Parchet din cauza gripei

Vadim Tudor, absent de la audierile de la Parchet din cauza gripei

Un articol de: - 22 Feb 2011, 14:13
Foto: evz.ro Politică

Corneliu Vadim Tudor nu s-a prezentat, marţi, la audierile de la  Parchetul de lângă Înalta Curte de Justiţie, anunţând că are gripă.

Întâlnirea preşedintelui PRM cu procurorul de caz a fost amânată pentru luni, 28 februarie, la ora 11.00, a spus purtătorul de cuvânt la Partidului România Mare, Marius Marinescu, potrivit Agerpres.

"Întâlnirea liderului PRM cu procurorul Daniel Anton, programată pentru astăzi, la ora 11.00, a fost amânată pentru că Vadim Tudor are gripă. Întâlnirea se amână pentru lunea viitoare, la aceeaşi oră", a precizat Marius Marinescu, citat de Agerpres.

Laura Codruţa Kovesi, procurorul general al României, a anunţat pe 5 ianuarie, că Parchetul General a deschis un dosar penal în cazul scandalului provocat de europarlamentarul Corneliu Vadim Tudor la evacuarea sediului PRM, după ce acesta a fost cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj şi nerespectarea hotărâri judecătoreşti din 4 ianurie.

Pe 4 ianuarie, la sediul PRM din strada Emile Zola din Capitală, un exectuor judecătoresc a sosit alături de poliţişti pentru a evacua clădirea PRM, în urma unei somaţii emise pe baza unei hotărâri a Judecătoarei sectorului 1.

Evacuarea sediului PRM s-a sfârşit cu un scandal în care preşedintele partidului împreună cu mai mulţi membri ai formaţiunii s-au opus acţiunii acordului judecătoresc. În cele din urmă, membrii PRM au fost evacuaţi, după mai multe ore de altercaţii.

Citeşte mai multe despre:   Corneliu Vadim Tudor,   PRM,   Parchetul General
 
 
 
Loading...