Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Valeriu Zgonea pleacă o săptămână în India, într-o vizită oficială: Camera Deputaților plătește 30.000 de euro pentru deplasare

Valeriu Zgonea pleacă o săptămână în India, într-o vizită oficială: Camera Deputaților plătește 30.000 de euro pentru deplasare

Un articol de: B1 TV - 04 Dec 2014, 14:15
Valeriu Zgonea pleacă o săptămână în India, într-o vizită oficială: Camera Deputaților plătește 30.000 de euro pentru deplasare Foto: jurnalul.ro Politică

Preşedintele Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea şi alţi 7 oficiali vor pleca în vizită oficială în India pe banii statului. Camera Deputaţilor va plăti toate cheltuilele deplasării care se ridică la aproximativ 30.000 de euro. Este vorba de bani daţi pe transportul cu avionul, diurna pentru 7 zile dau nelipsiţii bani de protocol.

Preşedintele Camerei Deputaţilor va merge la New Delhi, însoţit de încă cinci deputaţi, de secretarul general al Camerei şi de directorul Cancelariei.

Potrivit unui memorandum, Camera Deputaţilor urmează să suporte cele mai multe dintre cheltuielile deplasării în India. Mai exact, pentru două nopţi de cazare, statul le va acorda oficialilor câte 2.000 de euro, celelalte cinci nopţi fiind achitate de partea indiană. Diurna pentru 7 zile va fi de aproximativ 3.000 de euro.

Pentru controlul medical şi vaccinurile necesare suma ajunge, potrivit Memorandumului, la 715 lei de persoană. În plus, sunt prevăzuți 1.000 dolari, pentru...nelipsitele cheltuieli de protocol. La acestea se adaugă bani pentru confecţionarea unei coroane de flori şi pentru oferirea de cadouri simbolice.

Totodată Camera Deputaţilor va plăti şi transportul internaţional în valoare de 2.300 de euro pentru fiecare persoană.

Programul vizitei în India a președintelui Camerei cuprinde convorbiri cu preşedintele Sok Sabha, Camera Inferioară a Parlamentului Indian, vicepreşedintele Indiei şi participare la lucrările în plen.

Citeşte mai multe despre:   Valeriu Zgonea