Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Vanghelie va participa la o conferinţă alături de Obama şi Netanyahu în Statele Unite

Vanghelie va participa la o conferinţă alături de Obama şi Netanyahu în Statele Unite

Un articol de: - 21 Mai 2011, 17:32
Foto: e-stireazilei.ro Politică

Primarul Sectorului 5, Marian Vanghelie, a declarat, sâmbătă, înainte de plecarea în Statele Unite, că va participa la o conferinţă alături de preşedintele american Barack Obama şi de premierul israelian Benjamin Netanyahu, la invitaţia A.I.P.A.C. (American Israel Public Affairs Committee), informează Mediafax.

"Onorez invitaţia pe care am primit-o de la A.I.P.A.C., care este asociaţia evreilor americani, unde participă şi domnul Netanyahu, şi domnul Obama, vor lua şi cuvântul", a spus Vanghelie înainte de plecarea spre Statele Unite.

Vanghelia a arătat că scopul acestei vizite este identificarea potențialilor investitori interesați de România.

"Mă interesează întâlnirile cu agenţiile americane care dau credite pentru societăţile comerciale care pot să vină să investească. Mă interesează să am din nou discuţii pentru a încerca să-i aducem pentru investiţia pe care o dorim în cartierul eco din Ghencea", a spus Vanghelie.

"Încercăm să strângem tot ce înseamnă oameni de valoare din România, ca să putem să influenţăm într-un fel sau altul pozitiv pe cei care sunt interesaţi din America să vină să facă investiţii. Colaborarea cu America, de acum încolo, trebuie să fie mult mai importantă, după ceea ce se întâmplă cu scutul antirachetă", a adăugat Vanghelie.

Primarul Sectorului 5 a spus că vizita sa în Statele Unite este "o chestie de normalitate", nu o oportunitate turistică.

"Ce vreau să fac trebuie să facă mult mai mulţi politicieni. E o chestie de normalitate, lăsând glumele deoparte, în România. Că glumim şi am rămas cu glumele. Restul nu mai reuşim să facem nimic. Nu plec în America doar ca să mă duc să mă plimb câteva zile, să vin înapoi şi să fac 30 de ore dus şi întors", a spus Vanghelie.

El a arătat că nu are emoţii în ceea ce priveşte întâlnirea cu Barack Obama. "Eu sunt emoţionat în fiecare zi, să ştiţi", a spus Vanghelie.

Din delegația condusă de Marian Vanghelie care merge în Statele Unite fac parte Cozmin Guşă, Georgian Pop, Oana Niculescu Mizil şi Ioan Enciu.

Marian Vanghelie, pentru a doua oară în America
Embed:


Citeşte mai multe despre:   Marian Vanghelie,   Barack Obama,   Benjamin Netanyahu
 
 
 
Loading...