Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Vânzarea țigărilor și tutunului cu arome, interzisă din 2020

Vânzarea țigărilor și tutunului cu arome, interzisă din 2020

Un articol de: - 25 Feb 2016, 07:32
foto: canal2.md Politică
Punerea pe piață a tutunului și țigărilor cu aromă sau gust diferite față de cel al tutunului va fi interzisă, potrivit declarațiilor purtătorului de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, preluate de mediafax.ro.

Un proiect de lege care stabilește condițiile pentru fabricarea, prezentarea și vânzarea produselor din tutun, dar și a celor conexe, cu scopul de a prelua reglementările europene și internaționale promovate pentru a se reduce consumul de tutun și aplicarea acestora în legislația națională a fost aprobat în Guvern.

"Prin această lege ne asumăm şi formal termenul de 20 de mai ca termen de implementarea directivei. Legea merge în Parlament şi va intra în dezbatere parlamentară cu acest termen asumat de Guvernul României", a explicat Suciu.

Conform acestui proiect de lege, punerea pe piață a țigărilor și tutunului rulat care nu au aroma normală de tutun este interzisă.

"Produsele cu aromă caracteristică al căror volum al vânzărilor la nivelul întregii UE reprezintă 3% sau mai mult într-o anumită categorie de produse vor fi interzise din 20 mai 2020. De asemenea, va fi interzisă punerea pe piaţă a tuturor produselor din tutun care conţin aditivi speciali, precum vitamine, cafeină, taurină şi creează astfel impresia că un produs din tutun are un efect benefic asupra sănătăţii sau că prezintă riscuri mai mici pentru aceasta, dar şi a celor care conţin arome în capsule, filtru sau în alte caracteristici tehnice", se arată într-un comunicat al Biroului de presă al executivului.

Nici etichetarea produselor din tutun nu scapă nemodificată. Acestea vor conține un avertisment general ''Fumatul ucide'', pe 50% din suprafaţa laterală, un mesaj de informare ''Fumul de tutun conţine peste 70 de substanţe care cauzează cancer'', pe 50% din suprafaţa laterală, avertismente de sănătate combinate, formate din text, poză şi număr de telefon la care se pot obţine informaţii despre metodele de renunţare la fumat pe ambele feţe, în partea superioară, pe 65% din suprafaţă, iar avertismentul poate fi mutat sub timbrul fiscal, astfel încât marca să rămână sub avertisment. Dimensiunile minime pentru avertismentele combinate sunt de 44mm x 52mm.

Inițiativa legislativă conține și prevederi în ceea ce privește trasabilitatea pachetelor de tutun, în așa fel încât circulația acestora în cadrul Uniunii Europene va putea fi înregistrată și urmărită.

"Toate aceste informaţii vor fi accesibile prin mijloace electronice, toate persoanele fizice şi juridice implicate în lanţul de aprovizionare al produselor din tutun ţinând o evidenţă completă şi exactă a tuturor tranzacţiilor relevante. Toate datele relevante vor fi găzduite într-o unitate de stocare de date situată fizic pe teritoriul UE, caracteristicile acesteia şi ale contractului de stocare de date urmând să fie aprobate de către Comisia Europeană şi transpuse în legislaţia naţională prin ordin al preşedintelui ANAF'', se mai arată în comunicat.

Acest proiect de lege care a fost transmis spre dezbatere în Parlament are intrarea în vigoare prevăzută începând cu data de 20 mai a acestui an, dar introducerea pe piață a mai multor produce care nu sunt în conformitate ar fi permisă până la 20 mai 2017.

Exceptări temporare de la obligaţia privind poziţia avertismentului de sănătate combinat se vor aplica până la 20 mai 2019, măsurile în legătură cu trasabilitatea se aplică ţigaretelor şi tutunului rulat de la 20 mai 2019, măsurile despre elementul de securitate se aplică ţigaretelor şi tutunului rulat de la 20 mai 2019, iar produselor din tutun altele decât ţigaretele şi tutunul de rulat de la 20 mai 2024.

 
 
 
Loading...