Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Vosganian, despre acțiunea DNA împotriva lui Tăriceanu: E ultimul spasm al unui sistem ce trebuie să înceteze să funcţioneze astfel

Vosganian, despre acțiunea DNA împotriva lui Tăriceanu: E ultimul spasm al unui sistem ce trebuie să înceteze să funcţioneze astfel

Un articol de: -
Politică

Acțiunea DNA împotriva lui Călin Popescu Tăriceanu este ultimul spasm al unui sistem care trebuie să înceteze să funcţioneze în acest fel, a declarat Varujan Vosganian, liderul grupului parlamentar ALDE din Camera Deputaţilor, citat de Agerpres.

"Sper ca ceea ce se întâmplă acum să fie ultimul spasm al unui sistem care trebuie să înceteze să funcţioneze în acest fel. Nu este normal să te bazezi pe delaţiuni pentru fapte care s-au întâmplat acum mai bine de zece ani. Nu este normal ca împotriva unui om care se bucură de o mare simpatie, de fiecare dată când sunt alegeri, să începi înainte o cercetare penală. Nu e normal ca procurori care au eşuat până acum în mod flagrant în dosare să fie puşi în continuare să instrumenteze astfel de dosare. Nu este normal ca noi să aflăm din presă despre deschiderea unor anumite dosare. Îmi manifest speranţa că lucrurile se vor lămuri foarte repede", a declarat Varujan Vosganian.

DNA îl suspectează pe şeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, că ar fi primit 800.000 de dolari mită. După prezentarea solicitării DNA în Biroul Permanent al Senatului, aceasta va fi înaintată Comisiei juridice în vederea formulării unui punct de vedere ce va fi transmis plenului, cel în măsură să încuviinţeze sau să respingă solicitarea. (Detalii AICI

Citeşte mai multe despre:   varujan vosganian,   calin popescu tariceanu,   dna
 
 
 
Loading...