Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Vasile Blaga: Există posibilitatea convocării unei sesiuni parlamentare extraordinare pentru Dobre

Vasile Blaga: Există posibilitatea convocării unei sesiuni parlamentare extraordinare pentru Dobre

Un articol de: - 13 Aug 2012, 13:35
Politică

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, luni, că există posibilitatea convocării unei sesiuni extraordinare a Parlamentului pentru ridicarea imunităţii lui Victor Paul Dobre, deşi PDL nu are majoritate în Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor.

"În Parlament, deocamdată este o cerere a Parchetului de pe lângă ÎCCJ şi, dacă el se va reuni, noi vom proceda aşa cum am făcut-o întotdeauna, adică nu ne-am opus niciodată demersurilor justiţiei. Discutăm acum, în Biroul Permanent. Îţi trebuie majoritate în Biroul Permanent al Camerei (pentru convocarea sesiunii extraordinare - n.r.), dar există posibilitatea convocării Parlamentului", a spus Blaga.

Europarlamentarul PNL Ramona Mănescu a declarat, sâmbătă, că sesizarea Parchetului adresată Parlamentului în cazul lui Dobre este "o formă de presiune inacceptabilă, iar din punctul de vedere al parlamentarilor USL această sesizare nu va fi acceptată în legislativ şi cu siguranţă nu va fi pusă pe ordinea de zi a legislativului".

Vasile Blaga: S-ar putea convoca o sesiune extrordinară
Embed:

Citeşte mai multe despre:   Vasile Blaga
 
 
 
Loading...