Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Vasile Marica: Dacă stă cu infractorii la masă, Băsescu nu e preşedintele meu

Vasile Marica: Dacă stă cu infractorii la masă, Băsescu nu e preşedintele meu

Un articol de: - 18 Feb 2011, 10:15
Foto:iasiplus.ro Politică

Preşedintele "Sed Lex", Vasile Marica, a declarat, joi, că fostul lider vamal Marius Ungureanu ar fi negociat cu preşedintele Traian Băsescu pentru a spune despre acesta "lucruri neadevărate". Marica mai susţine că Ungureanu ar fi înregistrat discuţia cu preşedintele, sugerând că implicat în acţiunile îndreptate împotriva sa ar mai fi şi consilierul Sebastian Lăzăroiu.

"Îl anunţ pe preşedinte că dacă stă cu infractorii la masă nu este preşedintele meu", a declarat Marica, citat de Mediafax.

În cursul zilei de joi, Vasile Marica i-a cerut demisia lui Traian Băsescu, pe care îl acuza că a purtat negocieri, în perioada 4-14 februarie, cu fostul vameş.

Liderul "Sed Lex" a recunoscut că s-a întâlnit cu Marius Ungureanu la restaurantul Golden Blitz, însă a ţinut să precizeze că întâlnirea nu a avut loc pentru ca el să ia şpagă, ci pentru că Ungureanu i-ar fi cerut să-l ajute să ajungă şef de vamă şi i-a promis astfel că îi va da mită o limuzină.

De asemenea, Vasile Marica i-a cerut europarlamentarului PDL Cristian Preda să recunoască faptul că el i-a comunicat preşedintelui că pentru numirile în funcţii se cer bani.

"Tabla de şah de care se vorbeşte (făcută publică de Vasile Lincu de la Pro Lex - n.r.) a fost construită la Cotroceni de Lăzăroiu. Tabla de şah este baronul local şi cel care numeşte în funcţie. Blejnar şi Ialomiţianu nu au forţă împtriva baronului local", a mai spus Marica.

Liderul sindical a mai adăugat, joi, că va prezenta un document privind modul în care se fac numiri în funcţii.

La începutul acestei săptămâni, şeful statului a afirmat că în cele şase luni de supraveghere de către SRI “nu s-a depistat nicio legătură directă de transfer de şpagă de la punctele de frontieră către vreun om politic”.

"Aş face o observaţie, fiindcă am văzut nişte feţe extrem de dubioase care susţin teoria conexiunii directe între vameşi şi partide. Colecta descoperită la punctele de frontieră a fost pusă sub semnul transferului către partid. (...) Eu cred că suntem în faţa unei reacţii de alt tip, pentru că, după cum aţi observat, liderii sindicali au fost cei mai vocali când au vorbit de deturnare, acompaniaţi de trusturile de presă deţinute de Vîntu şi Voiculescu. E ceva putred la mijloc, nu pot pune degetul exact pe rană, dar este clar că ieşirile lor, care încearcă să arate spre zona politică, este un semn că vor să acopere ceva”, a adăugat preşedintele, într-un interviu acordat România Liberă.



Citeşte mai multe despre:   Traian Basescu,   mita,   presedinte
 
 
 
Loading...