Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Vergil Chițac: Este absolut necesar ca primul lucru în Constanța să fie strângerea gunoiului și o curățenie generală. Toată lumea se plânge de mizeria din oraș (VIDEO)

Vergil Chițac: Este absolut necesar ca primul lucru în Constanța să fie strângerea gunoiului și o curățenie generală. Toată lumea se plânge de mizeria din oraș (VIDEO)

Un articol de: Ramona Zaharia - 02 Sep 2020, 22:43
Vergil Chițac: Este absolut necesar ca primul lucru în Constanța să fie strângerea gunoiului și o curățenie generală. Toată lumea se plânge de mizeria din oraș (VIDEO) Foto: Vergil Chițac / Facebook Politică

Candidatul PNL la Primăria Constanța susține că „toată lumea se plânge de mizeria din oraș”, astfel că „este absolut necesar ca primul lucru în Constanța să fie strângerea gunoiului și o curățenie generală”. În acest context, Vergil Chițac a explicat că groapa de gunoi ar trebui să fie ultima soluție, dar chiar și așa la noi este prima.

Video will appear shortly. Please disable your ad blocker if you have one.


 

„Este absolut necesar ca primul lucru în Constanța să fie strângerea gunoiului și o curățenie generală”, spune Vergil Chițac


 

„Eu am avut utopia să îmi fac un program electoral în care să vorbesc de sistem de management integrat al deșeurilor sau de smart city în epoca inteligenței artificiale. Am terminat cred că de bătut orașul, așa, în fiecare cartier, astăzi a fost ultima vizită, și toată lumea se plânge de mizeria din oraș, mizeria pe care o întâlnești de la intrarea feroviară în Constanța, pe partea dreaptă, în zona cartierului Palas, când sunt mormane de moloz de construcții, și până pe faleză Constanței. Deci este absolut necesar ca primul lucru în Constanța să fie strângerea gunoiului și o curățenie generală”, a declarat senatorul liberal Vergil Chițac, miercuri seară, în direct pe B1 TV, la „Dosar de politician” cu Silviu Mănăstire.

Întrebat dacă mai există contractul cu Polaris, firmă apropiată de Radu Mazăre, candidatul PNL la Primăria Constanța a răspuns: „E un contract încheiat în 2008 pe 25 de ani, deci vă imaginați. Un contract comercial s-a încheiat pe 25 de ani. Aflat acum, mă rog, în instanță, în diferite paze procesuale. Eu l-am denunțat și atunci ca fiind un contract foarte oneros, însă dincolo de preț, problema este că în oraș este mizerie, adică raportul calitate-preț este total defavorabil constănțenilor. Este mizerie la propriu peste tot”.

Întrebat dacă și Constanța întâmpină aceeași problemă precum Capitala, unde practic gropile de gunoi au depășit capacitatea, el a subliniat: „Știți de ce? Pentru că în loc ca groapa de gunoi să fie ultima soluție, la noi groapa de gunoi este prima soluție. Noi trebuia până anul acesta 50% din gunoi să îl introducem într-un proces de reciclare, și dacă am ajuns la 15% – 20% la nivel național. Acesta este motivul”.
 

Vergil Chițac, primul în intențiile de vot în cursa pentru postul de primar al Constanței


 

Candidatul PNL la Primăria Constanța conduce în intențiile de vot ale electoratului, după cum indică rezultatele unui sondaj de Psyho Global. Astfel, conform cercetării sociologice, opiniile de vot ale constănțenilor în ceea ce privește funcția de primar al orașului se îndreaptă în proporție de 36% către candidatul PNL, Vergil Chițac. Pe locul al doilea se află actualul edil, Decebal Făgădău, candidatul PSD, cu 35%, în timp ce pordiumul este completat de Stelian Ion, de la USR, cu 14%.

Citeşte mai multe despre:   Vergil Chitac,   Constanta