Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Victor Negrescu (PSD): Alocarea pentru Educaţie, prin PNRR, a scăzut sub 10%

Victor Negrescu (PSD): Alocarea pentru Educaţie, prin PNRR, a scăzut sub 10%

Un articol de: Mirela Ionela Achim - 17 Mai 2021, 12:15
Victor Negrescu (PSD): Alocarea pentru Educaţie, prin PNRR, a scăzut sub 10% Foto: Victor Negrescu / Facebook Politică

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu susține că alocarea pentru Educaţie, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), a scăzut sub 10%. Social-democratul și-a exprimat, totuși, speranța că în urma discuțiilor politice de săptămâna aceasta se va conveni asupra alocării unor sume mai mari pentru sectoarele care au nevoie.

 

Victor Negrescu, despre fondurile insuficiente alocate Educației prin PNRR

 

„În momentul de faţă a scăzut sub 10  procente (alocare pentru Educaţie prin PNRR, n.r.). Sperăm să revenim la 10 procente, iniţial vorbeam de 3%, apoi s-a crescut la peste 10%, acum s-a scăzut la sub 10%. Urmează să fie mai multe discuţii, săptămâna aceasta la nivel politic împreună cu partenerii sociali. Sper să existe un consens mai larg pentru a aloca mai mulţi bani pentru sectoarele care au nevoie şi în special către sectorul digital, către zona de inovare, către Educaţie”, a declarat Victor Negrescu, citat de Agerpres.

Eurodeputatul a precizat apoi că în iunie va fi lansat programul ”Digital Europe” care pune accent pe finanţarea pentru transformarea digitală şi „ar trebui să ne uităm şi pe aceste finanţări”. 

„În prezent, la nivelul instituţiilor europene se discută despre un nou pachet legislativ care se referă la reforma sectorului digital şi a platformelor, care inevitabil vor influenţa aceste măsuri, tot ceea ce înseamnă sectorul digital european şi sectorul digital din România. Poate ar trebui să ne uităm un pic mai mult la ce se întâmplă la nivel global, la nivel european”, a mai declarat europarlamentarul Victor Negrescu.

Săptămâna trecută, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) anunţa că investiţiile în Educaţie prin PNRR au o alocare bugetară de 3,7 miliarde de euro, bani care ar trebui investiți în: 10.000 de laboratoare, 2.000 de microbuze "verzi" achiziţionate, peste 80.000 de săli de clasă dotate cu mobilier şi 50 de unităţi de învăţământ nou construite.

Pe 5 mai, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, şi ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, anunţau că ajustarea bugetului PNRR de la 42 miliarde la 29,2 miliarde de euro a presupus şi modificarea alocărilor pentru proiectul ”România Educată”, care va beneficia de 3,7 miliarde euro, adică 12% din total.
 

Păcat! O mare personalitate mondială a murit! L-au găsit fără suflare, în închisoare!