Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Victor Ponta: Am văzut că au închis localitatea în care stă premierul. Dacă îl închideau și pe domnul Orban, era prima dată când mă bucuram că au făcut carantină

Victor Ponta: Am văzut că au închis localitatea în care stă premierul. Dacă îl închideau și pe domnul Orban, era prima dată când mă bucuram că au făcut carantină

Un articol de: Elena Stanciu - 22 Noi 2020, 21:17
Victor Ponta: Am văzut că au închis localitatea în care stă premierul. Dacă îl închideau și pe domnul Orban, era prima dată când mă bucuram că au făcut carantină Foto: facebook.com/victor.ponta Politică

Șase localități din Ilfov au fost carantinate începând de sâmbătă seară, printre acestea și Dobroiești, acolo unde locuiește premierul Ludovic Orban. Liderul Pro România, Victor Ponta, care a criticat în mai multe rânduri modul în care Guvernul gestionează pandemia de coronavrius, a comentat ironic această situație, duminică seară, precizând că ”dacă îl închideau și pe domnul Orban” ar fi fost prima dată când s-ar fi bucurat că o localitate este carantinată.

 

Victor Ponta, reacție ironică după carantinarea localității de domiciliu a premierului

 

”Eu am fost împotriva amenzilor. În primăvară a fost un campionat mondial. Amenzi că a ieșit o bătrână până la colț să-și ia amendă. Lumea îi înjură pe polițiști, dar el a primit un ordin. Înjură-i pe șefii politici ai acestora. Am văzut că au închis localitatea în care stă premierul. Dacă îl închideau și pe domnul Orban, era prima dată când mă bucuram că au făcut carantină”, a declarat Victor Ponta, la România TV.

În contextul în care tot mai multe localități din județul Ilfov au fost carantinate în ultima perioadă, premierul Ludovic Orban a declarat că el va putea ieși din localitate în baza legitimației de serviciu.  

„E suficientă legitimația de serviciu, nu trebuie obligatoriu declarația. (…) Dacă mă duc la muncă, pot să mă duc la muncă… dacă mă duc la spital, mă duc la spital”, spunea Ludovic Orban.

 

Dobroiești și alte cinci localități din Ilfov, carantinare începând din seara zilei de 21 noiembrie

 

Începând de sâmbătă, de la ora 22.00, au intrat în carantină localitățile Otopeni; Măgurele, cu satele aparținătoare Alunișu, Dumitrana, Măgurele, Pruni și Vârteju; Corbeanca, cu satele aparținătoare Ostratu, Petrești și Tamaș; Popești Leordeni; Dobroiești, cu satele aparținătoare Dobroești și Fundeni și Mogoșoaia.A început să-și renveze casa, dar după ce a dărâmat un perete a încremenit. Ce a găsit acolo, i-a șocat pe toți (FOTO)

Printre localitățile ilfovene care au fost carantinate în ultima perioadă se numără și Ciorogârla, unde măsura a fost instituită pe 13 noiembrie în condițiile în care atunci, rata incidenței cazurilor de coronavirus se apropia de 8 la mia de locuitori. Aici carantina ar urma să expire pe 26 noiembrie.

Joi, 19 noiembrie, au fost carantinate pentru 14 zile și localitățile Berceni și Clinceni. În cele două comune, ratele incidenței cazurilor de coronavirus au trecut de 10 la mia de locuitori.

Iar vineri, a fost emis ordinul de carantinare zonală, timp de 14 zile, pentru orașul Bragadiru, cu satul aparținător Bragadiru, pentru comuna Chiajna, cu satele aparținătoare Chiajna, Dudu și Roșu, din județul Ilfov.

Citeşte mai multe despre:   Victor Ponta,   Ludovic Orban