Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Victor Ponta, după discuțiile de la MAI: Resursele nu mai trebuie să se afle toate în mâinile guvernării centrale

Victor Ponta, după discuțiile de la MAI: Resursele nu mai trebuie să se afle toate în mâinile guvernării centrale

Un articol de: - 22 Aug 2012, 15:15
Politică

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, în urma discuțiilor despre funcționarea și finanțarea administraței publice locale, că resursele bugetare trebuie descentralizate, nu trebuie să se mai afle toate în mâinile guvernării centrale.

„Eu vreau să pun exact pe masă, cu toți partenerii noștri, pentru că aleșii locali sunt partenerii noști, nu sunt subordonații noști, punem pe masă care sunt banii pe care îi avem, care sunt restrictiile pe care le avem, pentru că prima restricție pe care nu o poate încălca și nici nu ne-a cerut nimeni să o încălcăm, este restricția de a respecta tot ceea ce am stabilit cu FMI, Banca Mondială și Comisia Europeană și cum împărțim acești bani, destul de puțini,” a declarat Victor Ponta.

Acesta a adăugat că speră ca joi să se rezolve câteva dintre cele mai grave probleme rămase de la guvernările anterioare, cum ar fi finanțarea sănătătii, datoriile autorităților locale către furnizori sau banii pentru asistenții persoanelor cu dizabilități.

Victor Ponta a spus și că încasările de la ANAF au crescut după schimbarea conducerii instituției, astfel că au crescut fondurile de la buget.

De asemenea, premierul a afirmat că cei mai mulți bani se vor duce către rambursarea de pensii și către asistenții persoanelor cu handicap, dar și că s-au tăiat finanțările pentru piscinele de la țară și pârtiile de schi de la soare.

Victor Ponta a sosit miercuri, în jurul orei 14:00, la sediul Ministerului Administrației și Internelor, pentru a discuta cu conducerea MAI și președinții consiliilor județene despre administrația publică locală. Ca teme principale, pe agendă se află functionarea și finanțarea acestei administrații, precum și întărirea disciplinei economico-financiare a acesteia.

Declarații Victor Ponta, la ieșirea de la ședința MAI
Embed:

Citeşte mai multe despre:   Victor Ponta,   MAI,   finantare,   declaratii
 
 
 
Loading...