Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Victor Ponta susține că ar fi putut recupera cei 600 de milioane de dolari de la KazMunaiGas: „Marea problemă nu a fost convertirea datoriei în acțiuni, ci că au convertit-o cât să aibă ei majoritatea” (VIDEO)

Victor Ponta susține că ar fi putut recupera cei 600 de milioane de dolari de la KazMunaiGas: „Marea problemă nu a fost convertirea datoriei în acțiuni, ci că au convertit-o cât să aibă ei majoritatea” (VIDEO)

Un articol de: Vladimir Ionescu - 10 Dec 2019, 22:10
Foto: Hepta.ro / Mediafax Foto / Andreea Alexandru Politică

Victor Ponta a declarat, marți seară, în direct pe B1 TV, că găsise o soluție, în perioada când era premier, prin care statul român și-ar fi putut recuperat datoria de circa 600 de milioane de dolari de la Rompetrol.

„A fost o negociere de vreo opt luni, în care nu au fost numai oameni de la Guvern, ci și de la SRI, SIE, de peste tot. Să vă fie foarte clar că nimeni n-a îndrăznit să facă ceva acolo. Toată lumea supraveghea pe toată lumea. Am ajuns cu kazahii la următorul rezultat, care n-a mai fost implementat, dar poate fi implementat: să dăm doar 24% din cele 44%, iar statul român rămâne tot cu 20%, cum are și la Petrom. Să păstrăm 20% din acțiuni și să pună partea noastră de la ei într-un fond de un miliard. În total erau 525 de milioane de dolari. Deci le recuperam în trei bucăți”, a afirmat Victor Ponta, în emisiunea „Dosar de politician” moderată de Silviu Mănăstire.

Liderul Pro România a explicat că „marea problemă” nu a fost că firma KazMunaiGaz a convertit în acțiuni datoria, ci că a făcut-o numai în măsura în care statul român să piardă pachetul majoritar.

„Marea problemă nu era convertirea în acțiuni. Marea problemă este că au convertit cât să aibă ei majoritatea, iar pe restul nu le-au mai convertit. Șmecheria nu a fost că au convertit datoria în acțiuni, ci că au convertit din ea cât să aibă majoritate”, a adăugat Victor Ponta.

Video will appear shortly. Please disable your ad blocker if you have one.

Citeşte mai multe despre:   Victor Ponta,   Rompetrol
 
Loading...