Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Violeta Alexandru: „Nu sunt puse în discuție neplata pensiilor sau neplata beneficiilor sociale” / „Nu există niciun pericol de contaminare de la poștași” (VIDEO)

Violeta Alexandru: „Nu sunt puse în discuție neplata pensiilor sau neplata beneficiilor sociale” / „Nu există niciun pericol de contaminare de la poștași” (VIDEO)

Un articol de: Vladimir Ionescu - 16 Mar 2020, 22:33
Violeta Alexandru: „Nu sunt puse în discuție neplata pensiilor sau neplata beneficiilor sociale” / „Nu există niciun pericol de contaminare de la poștași” (VIDEO) Foto: gov.ro Politică

Violeta Alexandru, ministrul Muncii, a dat asigurări luni seară, în direct pe B1 TV, că „nu sunt puse în discuție neplata pensiilor sau neplata beneficiilor sociale” pe fondul pandemiei de COVID-19.

„Cu siguranță vom putea onora aceste obligații. Este precouparea noastră să ajutăm, în primul rând, agenții economici și angajații să treacă cu bine peste această perioadă. În același timp, înțelegem să ne achităm de obligațiile pe care le avem, și nu sunt puse în discuție neplata pensiilor sau neplata beneficiilor sociale. Ne vom onora de aceste obligații cu siguranță”, a afirmat demnitarul, la „Dosar de politician” cu Silviu Mănăstire.

Întrebată despre situația pensionarilor care încă își primesc banii în numerar, prin sistem poștal, Violeta Alexandru a afirmat: „În primul rând, aș vrea să asigur fără rezervă că se vor plăti. Într-adevăr, o bună parte a populației primește banii de pensie în numerar. Eu am făcut un apel, în ultimele luni, și am încurajat pensionarii să ia în calcul opțiunea trecerii de la numerar, pe card. Este adevărat că recomandarea mea nu se poate aplica în zona rurală, unde posibilitățile de extragere de pe card sunt limitate, dar avem în continuare un număr mare de pensionari în mediul urban care nu e dispus, din diferite motive, să facă acest pas”.

„Am cerut Poștei Române și știu că s-au făcut eforturi pentru echiparea corespunzătoare a poștașilor. Nu există, din câte am fost informată, niciun pericol de contaminare de la poștași, pentru că ei sunt, în acest moment, echipați corespunzător”, a mai spus ministrul Violeta Alexandru.

Video will appear shortly. Please disable your ad blocker if you have one.

 

Citeşte mai multe despre:   Violeta Alexandru