Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Violeta Alexandru: Părinţii copiilor care învaţă în scenariile galben și roșu vor putea beneficia de indemnizaţie de 75% din salariu

Violeta Alexandru: Părinţii copiilor care învaţă în scenariile galben și roșu vor putea beneficia de indemnizaţie de 75% din salariu

Un articol de: Mirela Ionela Achim - 21 Oct 2020, 19:13
Violeta Alexandru: Părinţii copiilor care învaţă în scenariile galben și roșu vor putea beneficia de indemnizaţie de 75% din salariu Foto: Violeta Alexandru / Facebook Politică

Violeta Alexandru, ministrul Muncii, a anunțat că părinţii copiilor care învaţă în unităţi ce funcţionează în scenariile galben și roșu vor putea beneficia de indeminizaţie de 75% din salariu, completările legislative în acest sens urmând a intra în şedinţa de Guvern. Reamintim că, în scenariul galben, o parte din elevi vin în clase, iar cealaltă asistă la ore de acasă, online. Ulterior se face rocada între cele două grupe. În scenariul roșu, toți elevii școlii în cauză  rămân acasă, iar orele se țin doar online.

 

Violeta Alexandru, despre indemnizația de 75% din salariu pentru părinții ai căror copii învață online

 

Ministrul Muncii a transmis că Guvernul Orban va veni în sprijinul părinților ai căror copii asistă de acasă, online, la o parte sau la toate lecțiile. Astfel, părintele care rămâne acasă pentru a-l suprveghea pe cel mic va putea beneficia de indeminizaţie de 75% din salariu.

„Imediat după ce comitetele județene pentru situații de urgență au decis trecerea școlilor din anumite localități, inclusiv din București, în scenariul 2 (prezența la cursuri alternativ cu învățământ în sistem online) sau în scenariul 3 (toate cursurile în sistem online) am inițiat completări la cadrul legal existent pentru a putea acorda, și în aceste cazuri, zile libere plătite (cu 75% din salariul brut dar nu mai mult de 75% din câștigul salarial mediu brut) pentru un părinte. Deja reglementasem și gestionăm situația părinților din școlile în care se descoperă un focar covid, certificat de o anchetă epidemiologică. Acum completăm ceea ce deja avem în aplicare în urma evoluției situației din țară respectiv din școli. Adăugăm și scenariile 2 și 3. Aceleași reguli de acordare pe care le-am avut în legea 19/2020 cu care am plecat la drum, de la începutul stării de urgență”, a explicat Violeta Alexandru, într-o postare pe Facebook.

Aceasta a mai precizat că măsura a primit deja toate avizele de la ministere, de la Consiliul Legislativ și de la Consiliul Economic și Social. Actul normativ urmează să ajungă în ședință de Guvern.

Inițiativa vine în contextul în care, încă de la debutul noului an școlar, mulți părinți s-au temut că școlile în care învață copiii lor ar putea intra în scenariul galben sau roșu de predare, iar ei nu ar avea cu cine să-i lase pe cei mici acasă. Măsura vine în sprijinul lor, astfel încât unul din părinți să poată supraveghea copilul acasă, timp în care primește 75% din salariu.

 

Ce stabilește Legea 19/2020: 

„(1) Se acordă zile libere unuia dintre părinţi pentru supravegherea copiilor, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ unde aceştia sunt înscrişi, ca urmare a condiţiilor meteorologice nefavorabile sau a altor situaţii extreme decretate astfel de către autorităţile competente cu atribuţii în domeniu. (2) Prevederile alin. (1) se aplică părinţilor care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: a) au copii cu vârsta de până la 12 ani, înscrişi în cadrul unei unităţi de învăţământ sau au copii cu dizabilităţi cu vârstă de până la 18 ani, înscrişi în cadrul unei unităţi de învăţământ; b) locul de muncă ocupat nu permite munca la domiciliu sau telemunca. (...) ART. 3. (1) Indemnizaţia pentru fiecare zi liberă se plăteşte din capitolul aferent cheltuielilor de personal din bugetul de venituri şi cheltuieli al angajatorului şi este în cuantum de 75% din salariul corespunzător unei zile lucrătoare, dar nu mai mult de corespondentul pe zi a 75% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat”.

Sora ei tocmai se mutase în casă nouă, când a făcut o descoperire înfiorătoare în pivniță. „Să fugă imediat de acolo!” (FOTO)