Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Viorica Dăncilă anunță că există mulți membri ALDE care vor să stea alături de PSD! Lista trădătorilor lui Tăriceanu

Viorica Dăncilă anunță că există mulți membri ALDE care vor să stea alături de PSD! Lista trădătorilor lui Tăriceanu

Un articol de: B1.ro - 07 Sep 2019, 20:08
Politică

Premierul Viorica Dăncilă a declarat sâmbătă, la Deva, că în teritoriu, dar și la nivel național, există mulţi membri ALDE care nu au vrut să își dea demisia după ieșirea de la guvernare și care vor să stea alături de PSD.

"În teritoriu, dar şi la nivel guvernamental avem secretari de stat de la ALDE, în teritoriu avem mulţi colegi de la ALDE care nu au vrut să îşi dea demisia şi care vor să stea alături de Partidul Social Democrat. Avem doi secretari de stat care m-au contactat imediat - unul de la Apărare, unul de la Ministerul Afacerilor Externe. Au spus că ei nu vor să iasă din guvernare, pentru că drumul lor li se pare corect alături de Partidul Social Democrat", a susţinut premierul, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.

Viorica Dăniclă a mai precizat că demnitarii ALDE nemulțumiți de ieșirea de la guvernare au hotărât de bună voie să susțină în continuare PSD.    

"Noi nu am cerut să îşi dea demisia din ALDE şi să treacă la PSD. Oamenii au hotărât şi am văzut în ultima perioadă în spaţiul public cât mai multe declaraţii în care membri ai ALDE nu sunt de acord cu ieşirea de la guvernare şi noi, celor care au vrut să rămână alături de noi, le-am respectat această dorinţă", a precizat premierul Dăncilă.

Aceasta a explicat că la nivel local există în continuare o colaborare foarte bună între reprezentanții celor două formațiuni. 

"Sunt organizaţii ALDE care lucrează foarte bine cu organizaţiile PSD în teritoriu. Nu am încercat noi să dăm afară pe cineva, nu ăsta este modul nostru de a acţiona. Noi avem un alt principiu, credem că trebuie să unim în jurul nostru cât mai multe forţe, nu să eliminăm dintre cei care ne sunt aproape", a afirmat şefa Executivului.

Amintim faptul că, încă din prima zi în care președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a anunțat ieșirea formațiunii pe care o conduce de la guvernare au existat nemulțumiri în partid. În acest sens ministrul de Externe, Ramona Mănescu, a luat decizia să rămână în Guvern, chiar dacă partidul a decis să treacă în opoziție.

„Înțeleg poziția ALDE, o respect, dar pentru România, să dea semnale că este inconsecventă e un lucru rău. Îmi asum să rămân în continuare, măcar până când se clarifică situația și reușesc să avansez negocierile pe care le am cu oficialii europeni. Suntem într-un moment în care pentru România trebuie luate niște decizii care ne vor afecta pentru următorii 5 ani”, a spus Ramona Mănescu.

Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu și-a depus ulterior demisia din funcția de președinte al Senatului. Odată cu această cu această demisie a fost declanșată lupta pentru a doua poziție în stat, context în care a ieșit la iveală o nouă lovitură primită de Călin Popescu Tăriceanu. PSD îl susține pentru această poziție pe fostul ministru ALDE Teodor Melescanu. Acesta a declarat ca este dispus să atace în instanță în cazul in care ALDE va decide excluderea sa din partid. El a precizat ca, odata cu acceptarea candidaturii la sefia Senatului din partea PSD, nu a incercat "sa racoleze" colegi din ALDE pentru sustinerea Guvernului in Parlament.

 

Citeşte mai multe despre:   viorica dancila,   calin popescu tariceanu
 
 
 
Loading...