Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Vosganian: Iohannis pare reprezentantul altor interese naționale și etnice. Sunt întrunite elementele suspendării, dar acum o astfel de decizie ar fi catastrofală pentru imaginea României

Vosganian: Iohannis pare reprezentantul altor interese naționale și etnice. Sunt întrunite elementele suspendării, dar acum o astfel de decizie ar fi catastrofală pentru imaginea României

Un articol de: B1.ro - 22 Noi 2018, 22:46
Politică

Varujan Vosganian, vicepreședintele ALDE, a lansat un nou atac tendențios la adresa președintelui Klaus Iohannis, joi, în cadrul emisiunii Adevărul Live, pe care îl acuză că „pare reprezentantul altor interese naționale și etnice”, după ce acesta a refuzat propunerile PSD privind remanierile.

„Lui nu-i este teamă de suspendare aşa cum unui şofer nu-i este teamă că îl va opri poliţia atunci când conduce în pantă. Nu putem opri maşina numită România în pantă, pentru că intrăm în semestrul european, iar suspendarea preşedintelui în semestrul european ar fi catastrofală pentru imaginea României. Noi respectăm interesul naţional, iar Iohannis profită de această situaţie. Preşedintele pare reprezentantul altor interese naţionale şi etince decât ale poporului român”, a afirmat Vosganian la Adevărul Live.

Așadar, demnitarul consideră că, deși condițiile suspendării ar fi întrunite, o astfel de decizie ar fi catastrofală pentru imaginea României, în condițiile în care Bucureștiul se pregătește să preia președinția rotativă a Uniunii Europene.

„Eu cred că sunt întrunite elemente suspendării. Problema se pune ce câştigăm şi ce pierdem. Nu poţi să suspenzi preşedintele gândidu-te că toată procedura din Parlament va fi simultană cu semestrul european. Preşedintele face parte din Consiliul European. Interesul naţional spune că trebuie să suportăm capriciile preşedintelui. Iohannis va trebui să numească până la urmă noii miniştri. A ales să-şi facă de cap la finele mandatului”, a adăugat vicepreședintele ALDE.

În acest context, demnitarul ALDE a spus că este deciziile președintelui Iohannis privind remanierile fac parte din tactica „proverbială” a liderului de la Cotroceni de „a tărăgăna deciziile”.

„Este proverbială această tactică a lui Iohannis de a tărăgăna deciziile, unele dintre ele au ajuns în zona ridicolului. De data asta nu e nimci de citit, poţi să înţelegi dintr-o singură privire. Preşedintele în ultima vreme face abuz de prerogativele sale constituţionale. Am văzut aceeaşi tactică şi cu numirea magistraţilor. Este prima oară când se pune în discuţâie aparteneţaa la fosta Securitate a unui candidat pentru un post de procuror. Preşedintele rescrie Constituţia. Popularitate sa este în scădere”, crede Vosganian.

Întrebat despre aparentul conflict dintre Guy Verhofstadt, liderul familiei europene ALDE, și Călin Popescu Tăriceanu, președintele partidului din care face parte și Vosganian, acesta a spus că fostul premier este un „fervent apărător al drepturilor omului”.

„Călin Popescu Tăriceanu este un fervent apărător al drepturilor omului, iar discuţia cu Guy Verhofstadt a fost aşa:  recomandările Comisei de la Veneţia reprezintă un reper pentru ce facem noi în Parlament. O bună parte din recomandări au fost incluse în Ordonanţele 90 şi 92 care au modificat legile Justiţiei. Unele recomandări ale Comisiei de la Veneţia sunt trecute şi prin filtrul CCR, pentru că trebuie să discutăm în termenii suveranităţii naţionale. Am numărat în recomandările Comisiei de la Veneţia şi a am văzut că sintagma „drepturile omului“ apare de numai 3 ori, iar cuvântul procuror apare de aproape 300 de ori”, precizează Varujan Vosganian.

Întrebat ce crede despre declarația lui Ilan Laufer, Vosganian a replicat că „răspunsul nu este atât de simplu” și a oferit drept exemplu relația sa cu fostul președinte Traian Băsescu.

„Răspunsul nu e atât de simplu. Relaţia mea cu Traian Băsescu, care poate face obiectul unei teze de doctorat la psihiatrie, a fost marcată de originea mea etnică. Preşedintele nu s-a sfiit ca în faţa unui doctor armean să-i spună e singurul armean bun pe care l-a cunoscut. Referirea era la mine. Klaus Iohannis nu a avut o referire directă sau indirectă la faptul că sunt armean. Relaţia preşedintelui cu Ilan Laufer nu cred că a avut legătură cu calitate asa de membru al comunităţii evreieşti, ci de membru al PSD. O persoană care are ca îndeletniciri sportul, nu e cu nimic mai prejos pentru a fi ministru. Iohannis are multe păcate, dar nu cred că de data asta dânsul a căutat şi alte argumente în afara celor politice. Ilan Laufer a fost foarte amărât probabil. Comunitatea evreiască l-a lăsat solitar pe Ilan Laufer în această revendicare de natură etnică”, precizează Vosganian.

Nu în ultimul rând, Varujan Vosganian a mai afirmat că doar PSD poate explica șirul numeros de remanieri și că, de partea cealaltă, ALDE a avut o „stabilitate remarcabilă”, schimbând un singur ministru, Toma Petcu, și acela din motive de sănătate.
 

Citeşte mai multe despre:   Varujan Vosganian,   Klaus Iohannis