Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică WikiLeaks, despre organismele modificate genetic: România, calul troian al Americii în Europa

WikiLeaks, despre organismele modificate genetic: România, calul troian al Americii în Europa

Un articol de: - 31 Mar 2011, 17:39
Foto: ifood.tv Politică

În una din telegramele WikiLeaks, reise o problemă în care Statele Unite și Uniunea Europeană au păreri contrare, respectiv organismele modificate genetic (OMG), notează Adevărul.

Guvernul american a încercat să folosească România ca un vector de relaxare a politicii europene în prinvința biotenologiilor din agricultură.

În 2004 când la putere a venit alianța DA, americanii tatonau terenul pentru a vedea ce perspective există în România. La momentul acela, americanii s-au arătat interesați de trei domenii: IT, telecomunicații și biotehnologii.

Domeniul biotehnologiilor care viza folosirea așa-numitelor Organisme Modificate Genetic (OMG), a dat naștere unei întregi strategii care transforma România într-un cal troian al Americii în interiorul Europei.
În timp ce Statele Unite ale Americii folosește din plin organismele modificate genetic, în numeroase țări europene acest lucru este interzis.

"Caz unic în regiune, România este pionier în biotehnologie, cultivă şi promovează soia modificată genetic interzisă de la comercializare în UE. Obiectivul ambasadei este să ajute România să intre în UE cu o industrie biotehnologică puternic dezvoltată, precum și cu o populație educată care să înțeleagă meritele biotehnologiei. Intensificându-şi acum eforturile în România, SUA vor avea un aliat european solid, cu interese şi convingeri comune cu ale Americii, care să combată în anii ce vin poziţia anti-OMG a UE", arată o telegramă trimisă la 18 ianuarie 2005, semnată de adjunctul ambasadorului Jack Dyer Crouch, Thomas Delare.

Numerotare inversă, o campanie de educare trebuia pornită

Întrucât timpul ca România să adere la UE sosise și o presiunea a grupurilor anti-OMG exista, ambasada americană trebuia să găsească într-un timp cât mai scurt o campanie de educare a opiniei publice. Asta presupunea ca informații să fie furnizate către presă și către consumatori.
În telegramă se mai arată că în urma unor discuții cu partenerii locali, un Consorțiu informal pentru susținerea programului de inducere a încrederii în produsele OMG a fost constituit. Planul cuprindea și seminarii care erau organizate în orașe cu importante universități agricole, precum București, Timișoara, Iași, Cluj și Craiova.

Barometru pentru măsurarea eficacității campaniei

Înainte de începerea și încheierea campaniei, studii referitoare la atitudinea oamenilor față de alimentele produse prin biotehnologie au fost planificate, astfel putând să se contabilizeze efectele campaniei asupra comportamentului consumatorilor. Mai mult, aceste studii se foloseau ca barometru pentru măsurarea eficacității campaniei.

Restricții

Telegrama anunța Washingtonul în aprilie 2006 că vin vremuri grele în războiul OMG-urilor. "În așteptarea intrării în UE, guvernul a interzis cultivarea de soia modificată genetic, începând cu 2007. Curând va hotărî dacă mai poate fi cultivată anul acesta... Ambasada lucrează în continuare cu susţinătorii din interiorul şi din afara Guvernului pentru a obţine aprobarea cultivării pe 2006, pentru modificarea restricţiilor şi pentru influenţarea pozitivă a opiniei publice. România urma să afle în mai dacă va fi primită în 2007 sau 2008 în UE, aşa încât şi-a intensificat pe ultima sută de metri acţiunile de "adecvare la legislaţia europeană".

Fermierii biotehnologi

Ambasadorul Nicholas Taubam informa prin telegramă că se pregătea să atace în Parlament limitările privind produsele modificate genetic cu ajutorul a doi parlamentari pro-OMG. Diplomații garantau că ministerele Mediului și Agriculturii nu se vor opune amânării restricțiilor până în 2007. Întrebat ce va face dacă se interzice cultivare soiei ăn 2006, unul din fermieri a spus că ei vor planta oricum.

Susținători ai biotehnologiei
: Valeriu Tabără, Theodor Stolojan, PSD-istul Petre Daea, ministrul al Agriculturii în guvernul PDL-PSD, Ilie Sârbu și fostul ministru al Agriculturii, Dacian Cioloș.



Citeşte mai multe despre:   Wikileaks,   Romania,   Europa,   SUA
 
 
 
Loading...