Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică ZIUA CEA MAI JUSTĂ: Procurorul general Augustin Lazăr se întâlneşte marți cu şefii Parchetelor, pentru discuţii pe tema modificărilor la legile justiţiei

ZIUA CEA MAI JUSTĂ: Procurorul general Augustin Lazăr se întâlneşte marți cu şefii Parchetelor, pentru discuţii pe tema modificărilor la legile justiţiei

Un articol de: - 29 Aug 2017, 07:40
Politică

Procurorul general Augustin Lazăr se întâlnește, marţi, cu procurorii şefi ai Parchetelor de pe lângă Curţile de Apel din ţară, pentru a discuta despre proiectul de modificare a legilor justiţiei anunţat de ministrul Tudorel Toader, scrie HotNews.

Şefii Parchetelor Curţilor de Apel din ţară au fost convocaţi la Bucureşti de către procurorul general, iar şedinţa Consiliului Consultativ al procurorilor generali este programată pentru ora 11.00, la sediul Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Din Consiliul Consultativ al procurorilor generali fac parte procurorii şefi ai celor ai 15 Parchete de pe lângă Curţile de Apel din ţară.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a prezentat, în 23 august, proiectul de lege privind legile justiţiei, el anunţând modificări semnificative care vizează statutul procurorilor şi judecătorilor, organizarea judiciară şi cea privind Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).

Astfel, procurorul general, adjunctul acestuia şi şefii DNA şi DIICOT vor fi numiţi de Secţia pentru procurori a CSM, la propunerea ministrului Justitiei, şi nu a preşedintelui, cum este acum, iar mandatul acestora va fi de 4 ani, şi nu de 3 ani, ca în prezent. Şeful instanţei supreme va fi numit în continuare la propunerea preşedintelui. De asemenea, magistraţii pensionari nu mai pot fi reîncadraţi. O altă modificare vizează înfiinţarea unei a treia direcţii în cadrul Parchetului General, pe lângă DNA şi DIICOT, care va face urmărirea penală în cazul magistraţilor suspectaţi de comiterea unor infracţiuni.

Totodată, soluţiile adoptate de procurori pot fi infirmate motivat de către procurorul ierarhic superior, când sunt apreciate ca fiind nelegale sau netemeinice, potrivit modificărilor anunţate. În actuala lege, procurorul superior poate infirma o soluţie a unui subordonat doar pentru motive de nelegalitate.                   

Potrivit aceloraşi propuneri, Inspecţia judiciară a CSM va trece la Ministerul Justiţiei. De asemenea, magistraţii pensionari nu mai pot fi reîncadraţi. O altă propunere este ca la Institutul National al Magistraturii (INM) să se prezinte la examen doar candidaţii care au vârsta de peste 30 de ani şi 5 ani experienţă în domeniul juridic.

Propunerile de modificare a legilor justiţiei au provocat critici din partea Ministerului Public, a CSM şi a DIICOT, dar şi din partea preşedintelui Klaus Iohannis, care consideră că ele reprezintă "un atac asupra statului de drept" şi asupra luptei anticorupţie, iar dacă vor fi adoptate vor "anula" eforturile României din ultimii 10 ani.

Ministerul Public a transmis că nu a fost consultat în prealabil cu propunerile de modificări aduse de ministrul Justiţiei şi a avertizat că aceste schimbări vor bulversa sistemul judiciar.

De asemenea, Asociaţia Procurorilor din România a transmis că a luat act cu îngriiorare de principalele modificări care ar urma să fie aduse legilor justiţiei şi că o parte dintre ele vor afecta grav funcţionarea şi independenţa sistemului judiciar.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a susţinut, vineri, o conferinţă de presă în care a spus că nu va da forma finală şi nu va trimite mai departe proiectul privind legile justiţiei până când nu va avea toate punctele de vedere exprimate pe fiecare propunere, societatea fiind cea care trebuie să spună ce e bine şi ce nu este bine din ceea ce a propus. 

 

Citeşte mai multe despre:   Parchet,   aviz,   legile justiției
 
 
 
Loading...