Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Social Administratorul de hotel acuzat că SCUIPĂ în mâncarea clienţilor a ajuns în instanţă: Noi detalii INCREDIBILE au ieşit la iveală!

Administratorul de hotel acuzat că SCUIPĂ în mâncarea clienţilor a ajuns în instanţă: Noi detalii INCREDIBILE au ieşit la iveală!

Un articol de: Ramona Zaharia - 16 Sep 2020, 12:59
Administratorul de hotel acuzat că SCUIPĂ în mâncarea clienţilor a ajuns în instanţă: Noi detalii INCREDIBILE au ieşit la iveală! sursa foto: pixabay Social

Administratorul italian al unui complex turistic din Călăraşi, defăimat pe Facebook că ar scuipa în mâncare şi ar găzdui prostituate, a ajuns în instanţă pentru a-şi dovedi nevinovăţia. Omul cere daune de 10.000 euro în proces cu mama sa vitregă, autoarea postărilor care i-au zdruncinat prestigiul, potrivit Adevărul.   

Bărbatul, italian cu domiciliul în Brescia şi reşedinţa în Călăraşi, a chemat-o în instanţă pe soţia tatălui său, care, prin căsătorie a devenit şi ea asociat la una din firmele administrate de petent, după ce pe Facebook au apărut afirmaţii calomnioase la adresa sa şi a complexului turistic (cu restaurant, hotel, terasă şi piscine) pe care-l administrează.
 

Acuzaţii deosebit de grave

„În data de 07.07.2019, pârâta a postat pe pagina sa de Facebook mesaje denigratoare în care aceasta precizează că în calitate de proprietară a complexului aduce Ia cunoştinţa publicului informaţii provenite din surse sigure cu privire la problemele existente în acest complex turistic, respectiv că la restaurantul din complexul turistic (…), reclamantul scuipă în mâncarea clienţilor, iar produsele folosite în restaurant sunt produse expirate”, se arată în plângerea formulată împotriva femeii, potrivit considerentelor sentinţei civile 449/2020 pronunţate de Judecătoria Lehliu Gară în luna iunie a acestui an. 

În aceeaşi postare se menţiona că la hotelul din complexul turistic, reclamantul desfăşoară activităţi de prostituţie, punând Ia dispoziţia clienţilor camerele din incintă, iar când nu sunt puse la dispoziţie camere de hotel, reclamantul permite ca aceste activităţi de prostituţie să se desfăşoare în curtea complexului, unde clienţii vin să facă plajă la piscină, fără ca ulterior/anterior să efectueze curăţenia acestor spaţii. Postarea conţine şi alte acuzaţii incredibile.
 

Daune morale de 10.000 euro

„Pârăta, prin acelaşi, mesaj precizează faptul că reclamantul este consumator şi traficant de droguri, activitate pe care o desfăşoară în complexul turistic (…) pe care îl administrează”, se mai arată în plângere, potrivit considerentelor aceleiaşi decizii.   Italianul a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se vă pronunţa să o oblige pe femeie la plata sumei de 10.000 euro, respectiv 47.000 lei, reprezentând daune morale pentru prejudiciul pe care aceasta i l-a cauzat prin fapta sa ilicită.

Instanţa a considerat că postările au fost de natura să contureze, în opinia publicului, o percepţie negativă asupra reputaţiei reclamantului şi că acuzaţiile formulate la adresa acestuia “nu sunt întemeiate pe o minimă baza factuală dovedită”, sunt grave şi au urmărit compromiterea reclamantului şi a afacerii pe care acesta o desfăşoară, nu doar informarea publicului.   

 

Lovitură de teatru în plină instanţă

Judecătoria a considerat că sunt îndeplinite condiţiile legale pentru angajarea răspunderii civile a autorului postării, numai că femeia a susţinut în instanţă că respectivul cont de Facebook nu-i aparţine, că ea utilizează un altul şi că profilul respectiv ar fi fost creat chiar de reclamant pentru a o stoarce de bani.  

Cum legătura dintre femeie şi contul respectiv n-a putut fi demonstrată fără dubii, instanţa a respins ca neîntemeiată solicitarea daunelor moral de către bărbatul denigrat.Și-a anulat nunta, după ce a aflat un lucru TERIBIL despre partenerul său. În toți cei șapte ani de relație i-a ASCUNS asta

 Hotărârea nu este însă definitivă.

Citeşte mai multe despre:   Stiri Călărași