Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Social Calendar creștin ortodox decembrie 2020. Când e cruce roșie

Calendar creștin ortodox decembrie 2020. Când e cruce roșie

Un articol de: Catinca Giosanu - 30 Noi 2020, 14:52
Calendar creștin ortodox decembrie 2020. Când e cruce roșie Sursa Foto: obiectivbr.ro Social

Decembrie este considerată prima lună a iernii. În cursul acestei luni începe iarna, atât în Calendarul oficial  (1 decembrie), cât şi în cel popular (6 decembrie, Moş Nicolae).

Luna decembrie ne aduce niște sărbători și zile de post foarte importante pentru toți creștinii ortodocși din România și nu numai.

 

Calendar creștin ortodox decembrie 2020. Sărbătorile cu cruce roșie

 

Decembrie, cea de-a douăsprezecea şi ultima lună a anului, este aşteptată cu multă bucurie, fiind marcată de sărbători cu mult fast şi multe cadouri. Sărbătorile lunii decembrie pregătesc, prin obiceiurile, ritualurile şi practicile magice pe care le cuprind, sfârşitul şi totodată începutul anului calendaristic: Bubatul, Sava, Moş Nicolae, Ana Zacetenia, Modest, Ignatul, Moş Ajun, Moş Crăciun, Îngropatul Crăciunului, potrivit volumului ”Zile şi mituri. Calendarul ţăranului român” - 2000, Ion Ghinoiu.

Iată care sunt cele mai mari sărbători religioase din luna decembrie 2020: 


Nașterea Maicii Domnului - 25 decembrie

 

Crăciunul este cel dintâi praznic din viață Mântuitorului. Această sărbătoare reprezintă nașterea în trup a Domnului nostru, Iisus Hristos. Această zi este sărbătorită de toată lumea creștină. Alături de zilele de Paște, este una dintre cele mai importante momente din calendar, notează click.ro.

În a două zi de Crăciun este pomenită Maica Domnului, alături de cei care o cinstesc. Acesta este cel de-al doilea mare praznic de peste an, închinat Sfintei Născătoare de Dumnezeu. Ea a fost aleasă de către Sfânta Treime dintre toate fecioarele de pe pământ. Fecioara Maria era de neam arhieresc, după mama din neamul lui Aaron, fratele lui Moise.


Sfinții sărbătoriți de creștinii ortodocși în decembrie

 Tunelul secret de sub Palatul lui Gigi Becali. E incredibil unde duce. Era folosit şi de Carol al II-lea

Sărbătorile religioase și posturile din luna decembrie sunt foarte importante pentru toți credincioșii creștin ortodocși, așa că trebuie să le știi neapărat. 


Sfântul Ierarh Nicolae - 06 decembrie

 

Sărbătoarea Sfântului Nicolae este o sărbătoare orientată în principal înspre copii, și care sărbătoare il are ca protagonist pe Sfântul Nicolae din Myra.

Sfântul Nicolae este unul dintre cei mai cunoscuți și mai iubiți sfinți din calendar. El s-a născut în anul 280, în cetatea Patara Lichiei. A trecut la cele veșnice în anul 345, în Myra. Această localitate era atunci parte din Imperiul Român, fiind cunoscută astăzi sub numele de Kocademre din Turcia. În data de 6 decembrie, s-a arătat în vis Împăratului Constantin cel Mare. În perioada cruciadelor, moaștele lui au fost furate și au fost duse în Italia. În prezent, acestea se găsesc la Catedrala din Bari, într-o criptă din care izvorăşte un lichid incolor, numit „Mana” sau „Santa Mana”. Potrivit tradiţiei, episcopul acestei eparhii amestecă acest lichid cu apă, îl binecuvinteaza şi-l împarte credincioşilor.

La biserica Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti, la kilometrul zero, se află o parte din moaştele Sfântului Nicolae. Totodată, multe lăcaşuri de cult poartă numele Sfântului Nicolae.

Citeşte mai multe despre:   calendar,   Sfantul Nicolae,   Postul Craciunului