Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Social Care a fost legătura dintre părintele Ghelasie Țepeș și Arsenie Boca

Care a fost legătura dintre părintele Ghelasie Țepeș și Arsenie Boca

Un articol de: Beatris Ionita - 16 Noi 2020, 13:07
Care a fost legătura dintre părintele Ghelasie Țepeș și Arsenie Boca Sursa foto: Facebook Social

Credincioșii români au fost zguduiți duminică, de vestea trecerii în neființă a părintelui Ghelasie Țepeș, starețul Mănăstirii „Sf. Mare Mucenic Dimitrie” din Sighișoara. La doar 58 de ani, smeritul preot a fost răpus de COVID-19.

 

Cine a fost părintele arhimandrit Ghelasie Țepeș 

 

Părintele Ghelasie Ţepeş, unul dintre cei mai căutaţi şi mai iubiţi duhovnici contemporani, s-a născut pe 27 mai 1962, la Măgheruş, comuna Nadeş din judeţul Mureş. A venit pe lume într-o familie modestă, fiind al şaselea copil dintre cei opt copii ai aunor părinți apropiați de Dumnezeu. Mama sa i-a oferit un exemplu de credință, alegând să se călugărească mai târziu în viață. 

Ghelasie Țepeș a fost unul dintre călugării care au pus bazele mănăstirii din Sighișoara în anul 1998. În anul 2005 a fost hirotesit arhimandrit și a primit cea mai înaltă distincţie din partea Patriarhiei Române, numită Crucea Patriarhală. Cei care l-au cunoscut spun că deși era un om simplu la prima vedere, avea “har” de la Dumnezeu cunoştea dinainte să-i vorbeşti ştia cine este crdincios şi cine este ateu şi multe alte detalii despre oamenii pe care îi întâlnea.

Ultima predică pe care a ținut-o părintele a fost pe 26 octombrie, iar la finalul acesteia a vorbit chiar despre virusul care avea să-l răpună.

"Au făcut boală asta că o religie. Și au îndemnat lumea să se închine, dom'ne! Nu vedeți că o să se lupte să va închinați bolii, să nu i va mai închinați lui Hristos?", a spus părintele. 

 

 A început să-și renveze casa, dar după ce a dărâmat un perete a încremenit. Ce a găsit acolo, i-a șocat pe toți (FOTO)

Cum l-a cunoscut părintele Ghelasie Țepeș pe Arsenie Boca

 

Părintele Ghelasie Țepeș a fost unul dintre ucenicii Părintelui Arsenie Boca, la Manastirea Sambata de Sus, care de altfel i-a și călugărit mama, Maica Arsenia. Acesta vorbea cu sfială despre prima întâlnire cu Părintele Arsenie Boca.

"Eram unul dintre tinerii care intrasem la 18 ani în Mănăstirea Brâncoveanu la Sâmbăta de Sus, care îşi căuta sensul în viaţa aceasta. Încă nu eram bine închegat, în mintea mea oscilam între ideea de a mă călugări sau de a face şcoală, pentru că profesorii mă îndemnau să îmi continui studiile pentru că am minte deschisă pentru a îmbrăţişa o carieră de inginer sau să devin chiar director. L-am întâlnit pe Părintele Arsenie Boca, în 1982, când am ajuns la Biserica din Drăgănescu, împreună cu părintele Modest, unde deşi ma văzut prima dată, mi-a spus pe nume. Am încremenit!...Eu am văzut în dânsul numai harul Lui Dumnezeu. Şi, în plus, am aflat după aceea că Părintele Arsenie Boca spunea: «eu am călugări albi în lume». Este vorba aici de curăţia sufltească pe care pot s-o aibă şi oamenii din lume nu numai călugării. Chiar Părintele spunea : Măi, nu toţi cei din mânăstire se mântuiesc, aşa cum nici toţi din lume se prăpădesc”, spunea părintele Ghelasie Țepeș într-un interviu.

 

 

Pe 29 septembrie 2020 s-au împlinit 110 ani de la nașterea Părintelui Arsenie Boca. În noiembrie 1989, după zeci de ani în care a pătimit de pe urma regimului comunist, fiind condamnat de mai mai multe ori și alungat din Biserică, Părintele Arsenie Boca a plecat în lumea celor drepți. Înainte să-și de a sufletul, Arsenie Boca a cerut să fie înmormântat la Mănăstirea Prislop, al cărei stareţ a fost timp, înainte să fie închis de autorităţile comuniste. Locul în care se odihnește este vizitat de zeci de mii de credincioși care caută alinare, în fiecare an.

 

Citeşte mai multe despre:   Ghelasie Țepeș,   Arsenie Boca