Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Social Care sunt prevederile noului Cod Silvic. Principalele modificări aduse legii

Care sunt prevederile noului Cod Silvic. Principalele modificări aduse legii

Un articol de: Andrei Ștefan - 11 Sep 2020, 18:17
Care sunt prevederile noului Cod Silvic. Principalele modificări aduse legii Social

Zilele trecute, președintele României a semnat decretul prin care intră în vigoare Noul Cod Silvic.

Una dintre schimbările importante este faptul că furtul de arbori va intra sub incidență penală, iar camioanele care transportă copacii tăiați illegal vor fi confiscate. 

 

Cele mai importante prevederi ale Noului Codului Silvic

 

Legea promulgată de Klaus Iohannis luni, 7 septembrie, prevede că tăierea fără drept, de arbori din fondul forestier naţional, indiferent de forma de proprietate, constituie infracţiune silvică şi se pedepseşte cu închisoare de până la 7 ani sau cu amendă.

“a) cu închisoare de la 6 luni la un an sau cu amendă, dacă valoarea prejudiciului produs este de până la 5 ori preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data constatării faptei;

b) cu închisoare de la un an la 3 ani, dacă valoarea prejudiciului produs este cuprins între limita prevăzută la lit, a) şi de cel mult 20 de ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data constatării faptei;

c) cu închisoare de la 2 la 7 ani, dacă valoarea prejudiciului produs este de cel puţin 20 de ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, la data constatării faptei”, se arată în actul normative.

De asemenea, se mai arată că începând cu data de 1 ianuarie 2025, masa lemnoasă recoltată din fondul forestier proprietate publică a statului şi din fondul forestier proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale se valorifică preponderent ca lemn fasonat. Iar de la 1 ianuarie 2023, cel puţin 50% din masa lemnoasă recoltată din fondul forestier proprietate publică a statului şi din fondul forestier proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale se valorifică ca lemn fasonat.Bărbatul a plecat într-o călătorie de afaceri și i-a cerut soției să îi trimită o fotografie pe WhatsApp. Când s-a uitat mai bine, a văzut un DETALIU care l-a scos din minți. A cerut imediat DIVORȚUL (FOTO)

De altfel, nimeni nu mai are voie să ia arborii doborâţi sau rupţi de fenomene naturale. Și această faptă se perdepsește cu închisoare ori amendă, după caz.

În lege se mai prevede confiscarea mașinilor cu care sunt transportați arborii.

“Transportul cu orice mijloace de transport al materialelor lemnoase, în volum de peste 10 metri cubi, neînsoţite de documentele specifice de transport constituie infracţiune şi se sancţionează cu amendă sau cu închisoare de la 6 luni la un an şi cu confiscarea materialelor lemnoase care fac obiectul transportului.”

 

Activiștii de mediu critică noul Cod Silvic

 

ONG-ul WWF susține că noua lege „nu rezolvă problema combaterii tăierilor ilegale. Este o simplă cosmetizare, nu o reformă reală a politicilor forestiere naționale”.

„În spatele unor cuvinte și tehnici legislative meșteșugite, este cosmetizat și păstrat același sistem greoi și necompetitiv, compus din sarcini administrative inutile care tolerează și protejează în continuare furtul cu acte în regulă. Continuăm să „apărăm pădurile cu ciocanul de marcat”, cu un sistem de control și o birocrație excesive, care și-au demonstrat ineficiența în ultimii 30 de ani”, susțin reprezentanții World Wide Fund într-o scrisoare transmisă șefului statului.

Printre altele, aceștia acuză că în noul Cod Silvic „este instituit un prag (aberant) de 10 metri cubi pentru a sancționa ca infracțiune silvică transporturile materialelor lemnoase care nu sunt însoţite de documente specifice de transport din care să rezulte cu certitudine legalitatea provenienţei acestora. Este practic anulată eficientizarea sistemului de combatere a tăierilor ilegale și, mai mult, este vulnerabilizată securitatea personalului silvic care are atribuții de pază a pădurilor” și că „aceste prevederi vor acționa ca un „tigru de carton”: fie vor fi inaplicabile și nu vor descuraja hoții de lemne, fie riscă să genereze abuzuri care nu vor avea alt efect decât îngreunarea activității instanțelor de judecată”.

Citeşte mai multe despre:   noul Cod Silvic