Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Social Cristian Tudor Popescu a dat de pământ cu românii care merg la mare şi se întreabă: "Care virus, domnule?"

Cristian Tudor Popescu a dat de pământ cu românii care merg la mare şi se întreabă: "Care virus, domnule?"

Un articol de: Mirela Ionela Achim - 10 Aug 2020, 13:29
Cristian Tudor Popescu a dat de pământ cu românii care merg la mare şi se întreabă: "Care virus, domnule?" Social

A fost din nou un weekend plin pe litoral. De fapt, s-a bătut recordul de cifre din acest sezon estival: 150.000 de oameni au mers la mare, în plină pandemie generată de noul coronavirus.

 

Cristian Tudor Popescu i-a pus la zid pe turiştii care nu respectă regulile anti-COVID-19

 

Gazetarul i-a atacat din nou pe românii care se înghesuie pe plajă, uită sau ignoră pandemia, dar şi pe cei aroganţi, care sunt cei mai periculoşi. CTP şi-a adus aminte de ei în contextul în care a criticat declarațiile șocante pe care regizorul Cristi Puiu le-a făcut vineri seara la TIFF, la premiera națională a filmului său "Malmkrog", când a blamat cerința ca publicul să poarte măști de protecție. "Cine sunt cei care au aplaudat? Hominizii, cei care se înghesuie acum pe litoral bot în bot, fund în fund, fără să țină seama de niciun fel de regulă, ăia de se tratează acum cu bere și cu grătar, ăia care întreabă: Care virus, domnule? Ălora care nu le pasă cum mor oamenii cu zecile și zecile și zecile, în fiecare zi acum, cifre care cresc, cresc din ce în ce mai groaznic, ăstora care nu le pasă, care sunt adepții teoriei că de fapt virusul nu există și e o manipulare din partea autorităților. Într-un cuvânt, e vorba de cretini și de ticăloși! Ca să aplauzi așa ceva, trebuie să fii cretin, ticălos sau și una, și alta", a spus Cristian Tudor Popescu la Digi24.

 

Gazetarul l-a desfiinţat pe Cristi Puiu

 

Scriitorul şi jurnalistul Cristian Tudor Popescu a avut o reacţie incisivă la adresa regizorului Cristi Puiu: "Cum poți să spui așa ceva? Când medicii stau câți Malmkrogi pe zi, având în vedere că filmul dlui Puiu, Malmkrog, durează 200 de minute, câți Malmkrogi stau pe zi medicii cu masca pe figură în spitalele COVID? Câți Malmkrogi pe zi stau simplii cetățeni care se duc la muncă acum? Pentru că trebuie să se ducă, pentru că altfel murim de foame. Oamenii aceștia, care înțeleg să respecte aceste reguli și înțeleg să-și respecte semenii, sunt vite?".

 

Oficial, au fost 150.000 de oameni pe litoral. Neoficial - 300.000 de turişti

 VREME EXTREMĂ în România! A început să ningă abundent

Weekend-ul trecut au fost, conform unor cifre neoficial, aproximativ 300.000 de turişti pe litoralul nostru. Reprezentanți din industria turismului spun că de fapt numărul celor prezenți pe litoral este de fapt dublu faţă de cel raportat de unităţile hoteliere. Sunt mulţi cei care se cazează la rude, prieteni și particulari.

Citeşte mai multe despre:   Cristian Tudor Popescu