Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Social Două cazuri de COVID-19 depistate la Prefectura Ialomiţa

Două cazuri de COVID-19 depistate la Prefectura Ialomiţa

Un articol de: Raluca Tindeche - 14 Sep 2020, 11:25
Două cazuri de COVID-19 depistate la Prefectura Ialomiţa Foto: Foto: Hepta - Abaca Press / Utrecht Robin/ABACAPRESS.C Social

Doi angajați ai Prefcturii Ialomița au fost confirmați cu noul coronavirus, fiind primele cazuri din instituţie, conform unui comunicat de presă transmis luni de Prefectura Ialomiţa. 

În urma anchetei epidemiologice, s-a stabilit că una dintre persoanle confirmate s-a întors din concediu. 

Persoanele care au intrat în conctact cu cei infectați au fost carantinați la domiciliu, iar în cadrul instituției s-a realizat dezinfecţia prin nebulizare cu o firmă autorizată a tuturor spaţiilor, conform News.ro.  

"Se monitorizează foarte atent persoanele care doresc să intre în instituţie, iar accesul este permis doar în situaţia în care sunt probleme urgente de rezolvat. În vederea soluţionării altor probleme se recomandă a se discuta telefonic sau online”, se arată în comunicat. 

Din primele informații, se pare că persoanele infectate cu coronavirus sunt şeful Serviciului Juridic şi o subalternă a sa.

 

 

Citeşte mai multe despre:   stiri locale ialomita ,   cazuri ,   covid 19,   prefectura ialomita