Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Social EXCLUSIV // Ambrozia, buruiana la care peste un milion de români sunt alergici. Simptomele și tratamentul, dezvăluite de medicul alergolog Raluca Cojocariu

EXCLUSIV // Ambrozia, buruiana la care peste un milion de români sunt alergici. Simptomele și tratamentul, dezvăluite de medicul alergolog Raluca Cojocariu

Un articol de: Andi Miron - 02 Sep 2020, 13:53
EXCLUSIV // Ambrozia, buruiana la care peste un milion de români sunt alergici. Simptomele și tratamentul, dezvăluite de medicul alergolog Raluca Cojocariu Foto: Mojpe (Pixabay.com) Social

Mediul urban nu face excepție. Ambrozia, buruiana la care peste un milion de români sunt alergici, se găsește pe terenurile abandonate, prost întreținute, în grădinile și parcurile neîngrijite și pe șantierele de construcții. 

Începutul lunii septembrie este perioada de vârf în care polenul ambroziei provoacă afecțiuni severe persoanelor alergice. Alergologul Raluca Cojocariu a oferit mai multe informații pe marginea acestui subiect, pentru B1.ro

„Aproape 6% din populația activă a României are alergie la ambrozie. Mulți sunt nediagnosticați, iar numărul copiilor cu alergie la ambrosia a crescut destul de mult în ultimii ani. 

Eu am pacienți cu vârstă de la 2 ani cu alergie la ambrosia, dar cei mai afectați sunt cei cu vârsta de peste 6 ani. Sunt foarte mulți adolescenți, iar segmentul celor mai afectați se întinde până la vârsta de 45 de ani.

La orice vârstă poate apărea această alergie. Sensibilizarea sistemului imunitar apare treptat. fără să ne dăm seama. Este o etapă asimptomatică. Nu se știu cauzele pentru care au crescut atât de mult cazurile de alergii, dar se ia în calcul poluarea, care creează vulnerabilitate la nivelul aparatului respirator, căruia îi reduce capacitatea de barieră. Astfel, atunci când intră în contact cu alergenii, în loc să-i poată elimina, aceștia declanșează o reacție imunologică la nivelul aparatului respirator. Rezultă o inflamație cronică și în timp se transformă într-o alergie. Faptul că simptomele apar în aceeași perioadă a anului atrage atenția asupra faptului că este o alergie", a declarat medicul pentru B1.ro

 

Simptome

 

O persoană cu sensibilitate la polenul de ambrozie, care urmează același traseu într-o săptămână de lucru, va avea simptome toată săptămâna și se vor manifesta până la administrarea tratamentului.

„Alergia debutează cu semne și simptome care afectează aparatul respirator: strănut în reprize, secreții nazale apoase, transparente, nas înfundat, lăcrimare, congestie oculară - ochi roșii, mâncărimi la nivelul ochilor, la nivelul nasului, tuse, simptome persistente mai mult de 3 zile pe săptămână, mai mult de 4 săptămâni consecutiv. La o viroză, simptomele nu se întind mai mult de 12 zile. Cel mai bun drob de miel. Chef Cătălin Scărlătescu a dezvăluit rețeta bunicii sale. Ce SECRET ascunde

Perioada specifică este august - sfârșitul lunii septembrie și se poate ajunge chiar în octombrie", a precizat Raluca Cojocariu pentru B1.ro

 

Măsuri de prevenție

 

Medicul alergolog Raluca Cojocariu recomandă respectarea unor măsuri de prevenție, care pot diminua semnificativ simptomele în perioada de vârf a polenului de ambrozie. 

„Printre măsurile de prevenție pe care le-am recomandat pacienților și înaintea pandemiei, în perioada în care polenul era destul de agresiv, au fost purtarea măștii de protecție și a ochelarilor de soare. Astfel, simpomele scad în intensitate.

În acest an, când mulți dintre pacienți au purtat mască, au observat că simptomele au debutat mult mai târziu decât în anii trecuți și au avut o intensitate mult mai slabă. 

De asemenea, este recomandată închiderea ferestrelor în timpul zilei, deoarece intră grăuncioare de polen și reducerea timpului petrecut în spațiile exterioare", a declarat Raluca Cojocariu pentru B1.ro

 

Tratament

 

Alergia la polenul burienii are leac, ce se administrează în urma recomandării medicului alergolog. Există tratamentul simptomatic, cu efecte temporare, dar și cel care tratează cauza și care presupune o cursă lungă. 

„Există tratamentul simptomatic, cu administrare locală la nivelul ochilor sau intranazală, care să reducă inflamația și să calmeze simptomele. Este important, pentru că este necesar să stopăm progresia inflamației către aparatul respirator inferior. O complicație alergică provocată de ambrosia rămasă netratată poate determina apariția astmului bronșic sau apariția sinuzitei. 

Singurul tratament care modifică cursul bolii și este tratamentul cauzei, de fapt, este reprezentat de desensibilizare, de imunoterapie, care se face utilizând preparate extract din ambrosia. Acesta se administrează înaintea sezonului de polen, pe toată durata, timp de 5 ani consecutiv. Este singurul tratament al cauzei, iar la copii funcționează cel mai bine. 

Recomand administrarea unui tratament din timp. Cu cât se începe mai rapid, cu atât rezultatele sunt mai bune. Se oprește progresia spre astmul bronșic și a altor senzibilizări la alergeni precum polen, acarieni, mucegai, epitelii de animale.

Față de alte alergii, cea provocată de ambrozia este foarte agresivă și nu poate fi ținută sub control cu tratament minim, simplu, cumpărat de la farmacie, fără a avea recomandarea unui medic", a dezvăluit alergologul Raluca Cojocariu pentru B1.ro

Citeşte mai multe despre:   ambrozia,   alergii,   EXCLUSIV,   Raluca Cojocariu