Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Social EXCLUSIV // Bizarerie în pandemie: S-au închis restaurantele și teatrele, dar saloanele de masaj erotic rămân deschise. Reacția Prefecturii

EXCLUSIV // Bizarerie în pandemie: S-au închis restaurantele și teatrele, dar saloanele de masaj erotic rămân deschise. Reacția Prefecturii

Un articol de: Andi Miron - 07 Oct 2020, 15:21
EXCLUSIV // Bizarerie în pandemie: S-au închis restaurantele și teatrele, dar saloanele de masaj erotic rămân deschise. Reacția Prefecturii Social

Pe fondul creșterii numărului de infectări cu SARS-COV-2, în București s-a anunțat suspendarea acitivității pentru sălile de păcănele, restaurante, cinematografe și teatre. Activitatea saloanelor de masaj însă, se turează la capacitate maximă. 

Controversata activitate erotică ce implică interacțiune foarte apropiată, intră la categoria „activități de întreținere corporală", deci la un loc cu saloanele de masaj convențional, de relaxare și solare. 

9604 - activități de întreținere corporală și 9609 - alte activități și servicii sunt codurile utilizate de afacerile din domeniul saloanelor de masaj erotic.

 

Purtătorul de cuvânt al Prefecturii București: „Dacă are cod CAEN 'masaj', asta e"

 

Saloanele de masaj erotic își continuă activitatea, în ciuda noilor restricții, a confirmat purtătorul de cuvânt al Prefecturii București, Mariana Tipisca. 

„Nu s-a hotărât nimic cu privire la ele. Nu s-a dispus nimic nici ieri, nici astăzi măsuri cu privire la aceste saloane. Dacă are cod CAEN 'masaj', asta e", a declarat Mariana Tipisca, purtător de cuvânt al Prefecturii București, pentru B1.ro.

 

Dr. imunolog Radu Ciornei: „Așa ceva nu se poate întâmpla fără risc"

 DECIZIE ŞOC: Declaraţia pe propria răspundere REVINE. ESTE OBLIGATORIE în toată ţara!

O bună perioadă de timp s-a discutat pe întreg mapamondul despre bordelurile din Amsterdam în contextul COVID-19, inclusiv în România, dar mai puțin despre activitățile conexe, cunoscute deja la nivelul întregii țări. 

În opinia doctorului Radu Ciornei, în cazul masajului erotic, riscul epidemiologic este evident. Plăcerea de pe patul de la salon se poate transforma în infernul de pe patul de la ATI. 

„Din punct de vedere medical, epidemiologic, așa ceva nu se poate întâmpla fără risc, unde există contact și altfel de apropieri. Un masaj obișnuit, de relaxare, în care oamenii poartă mască, este în regulă. În rest, nu", a declarat medicul imunolog Radu Ciornei pentru B1.ro

 

Serviciile oferite de saloanele de masaj erotic

 

Site-urile saloanelor de profil oferă diverse servicii, notate mai mult sau mai puțin explicit. Printre acestea, se numără:

- Masaj soft domination, care include masaj erotic + masaj body to body + dominare soft timp de 60 de minute, cu o maseuză;

- Masaj mutual touches, ce include masaj reciproc + masaj erotic + masaj body to body cu o maseuză, timp de 60 de minute;

- Masaj cu duș asistat;

- Masaj topless.

 

Când ar putea fi impusă starea de urgență
 

Dacă trendul va continua în același ritm alert, noi restricții s-ar putea impune. 

„Deocamdată nu, astăzi s-a ajuns la peste 500 de îmbolnăviri, lumea trebuie să înțeleagă că trebuie să ne protejăm, inclusiv pe semenii noștri. Există multă indiferență din partea unor cetățeni. Majoritatea le respectă (n.r. - măsurile).

Starea de urgență se va impune dacă se va ajunge la pragul de 3 infectări/1.000 de locuitori, ne putem aștepta la asta. Carantinarea este posibilă pe sectoare. Dacă se va impune, vom face și acest lucru", a declarat marți, Gheorghe Cojanu, prefectul Bucureștiului. 

 

7 octombrie, record de infectări în România
 

Miercuri, 7 octombrie 2020, Grupul de Comunicare Strategică a anunțat un nou record de infectări cu SARS-COV-2: 2.958 de cazuri, la nivel național, în urma a peste 27.000 de teste efectuate. 612 pacienți sunt internați la ATI. 

La începutul săptămânii, medicul Virgil Musta a tras semnalul de alarmă. Potrivit acestuia, sistemul medical riscă să fie copleșit. 

„Dacă nu se iau măsuri foarte rapid și foarte ferme, paharul s-a umplut. Nu mai avem unde să internăm pacienți, nu mai avem secții de terapie intensivă și ne vom afla într-o situație critică în care va trebui să selectăm care dintre pacienți va supraviețui sau va avea șanse să supraviețuiască și care nu.

Riscăm să ajungem în situația Italiei, a Spaniei și a Franței, care, din cauza faptului că sistemul de sănătate a fost copleșit, oamenii au decedat la domiciliu. 

Noi nu mai avem locuri la ATI. Spitalul de suport are o unitate mobilă de ATI și acolo mai sunt vreo 3-4 locuri. Nu prea se mai poate, pentru că paharul este plin. Următoarea picătură, probabil va devărsa paharul și vor ajunge în situația foarte neplăcută pentru toată lumea", a declarat Virgil Musta pentru B1.ro

Citeşte mai multe despre:   covid-19,   coronavirus,   EXCLUSIV,   Radu Ciornei