Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Social EXCLUSIV // Dr. Ioan Ștefan, medic infecționist: „Testarea extinsă este absolut necesară". Adepții teoriei conspirației, marea provocare pentru experții în sănătate
Exclusiv online

EXCLUSIV // Dr. Ioan Ștefan, medic infecționist: „Testarea extinsă este absolut necesară". Adepții teoriei conspirației, marea provocare pentru experții în sănătate

Un articol de: Andi Miron - 21 Oct 2020, 15:01
EXCLUSIV // Dr. Ioan Ștefan, medic infecționist: „Testarea extinsă este absolut necesară". Adepții teoriei conspirației, marea provocare pentru experții în sănătate Foto: Obiectiv.net Social

Miercuri, 21 octombrie, Grupul de Comunicare Strategică a raportat un număr record de infectări cu SARS-COV-2, 4.848. S-au făcut peste 37.000 de teste, un record, însă rata de pozitivare este mai mică decât de obicei, de aproximativ 13%. Dr. Ioan Ștefan, medic infecționist la Spitalul Militar din București, a comentat pentru B1.ro noile date oficiale.

Numărul de infectări, dar mai ales rata de pozitivare și indicele pentru ultimele 14 zile sunt date relevante pentru publicul larg, precizează medicul Ioan Ștefan. 

„Contează foarte mult și cât de extinsă este testarea și care este plaja populațională căreia i se adresează. Rata de pozitivare este importantă, dar mai ales rata pentru ultimele 14 zile, este cea mai ilustrativă pentru ceea ce se întâmplă. Rata de pozitivare mare s-a înregistrat în special în weekend, când adresabilitatea populației pentru testare scade și de regulă, se adresează pentru efectuarea testării cei care au într-adevăr simptomatologie", a declarat expertul în sănătate pentru B1.ro

 

Dr. Ioan Ștefan: „Testarea extinsă este absolut necesară"

 

Dr. Ioan Ștefan subliniază importanța testării extinse la nivelul populației. 

„Testarea extinsă este absolut necesară. Pe lângă triada clasică din arsenalul de control al infecției COVID-19 - distanțarea fizică, igiena mâinilor și purtarea corectă a măștilor, extinderea testărilor este de asemenea importantă, pentru a putea să avem un control mai bun al persoanelor infectate și a lua măsuri pentru cele din antujarul acestora", a declarat medicul pentru B1.ro

Orice spațiu aglomerat prezintă un loc cu un risc ridicat de infectare, atenționează medicul de la Spitalul Militar.

„Toate spațiile aglomerate, fie din incinte, fie chiar exterioare, constituie în aceste momente spații de risc epidemiologic. Dacă respectăm măsurile de prevenție pentru infecția COVID-19, acestea vor fi eficiente și pentru gripă, și pentru virozele respiratorii", a mai punctat dr. Ioan Ștefan pentru B1.roSora ei tocmai se mutase în casă nouă, când a făcut o descoperire înfiorătoare în pivniță. „Să fugă imediat de acolo!” (FOTO)

 

Adepții teoriei conspirației, în antiteză cu eforturile medicilor

 

Adepții teoriei conspirației îngreunează misiunea medicilor. Reprezentanții cospiraționiștilor promovează mesaje anti-testare, anti-vaccin și în general, îndeamnă la nerespectarea măsurilor de prevenție.

„Mie mi se pare absurd ca în aceste momente, în care virusul este foarte agresiv și-și exprimă prezența clipă de clipă, să mai existe semeni care se mai îndoiesc de existența acestuia. Este și o reacție de apărare din partea unora, probabil că este și o insuficientă informație, poate și de ignoranță", a punctat medicul pentru B1.ro

Citeşte mai multe despre:   Ioan Stefan,   EXCLUSIV,   covid-19,   coronavirus,   sars-cov-2,   teoria conspiratiei