Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Social EXCLUSIV // COVID-19. Experții avertizează: „În noiembrie-decembrie va fi dezastru". Secțiile ATI, primele vizate. Când va fi posibilă imunizarea în masă, în România
Exclusiv online

EXCLUSIV // COVID-19. Experții avertizează: „În noiembrie-decembrie va fi dezastru". Secțiile ATI, primele vizate. Când va fi posibilă imunizarea în masă, în România

Un articol de: Andi Miron - 12 Oct 2020, 19:47
EXCLUSIV // COVID-19. Experții avertizează: „În noiembrie-decembrie va fi dezastru". Secțiile ATI, primele vizate. Când va fi posibilă imunizarea în masă, în România Foto: Pixabay Social

După numărul de infectări foarte mare din ultimele săptămâni, se ia în calcul pragul de 10.000 de teste pozitive zilnice, în România. Cu o rată de pozitivare de 20-25% până acum, aceasta ar putea crește semnificativ în iarnă. 

Lorand Savu, doctor în microbiologie moleculară, atrage atenția asupra fapului că pe măsură ce ne apropiem de iarnă, iar sistemul imunitar devine mai slăbit, rata de contagiozitate va crește foarte mult. Astfel, secțiile de ATI riscă să fie suprasolicitate. 

„Lucrurile se accentuează odată cu trecerea timpului, pe măsură ce ne adâncim în iarnă, pentru că sistemul imunitar scade, persoanele devin din ce în ce mai sensibile și rata de infectare crește proporțional. În vară de exemplu, dacă o persoană se infecta cu aceeași cantitate de virus, acum, când sistemul imunitar scade, probabil că se infectează 3-4 persoane. Și atunci, lucrurile se accelerează. 

Nu știu când vor fi 10.000 de infectări într-o zi, dar dacă nu se iau măsuri, probabil că se va ajunge destul de repede. Poate fi și o lună de zile. Cert este că în noiembrie-decembrie, din punct de vedere al cifrelor, va fi un dezastru. 

Acum, lucrurile sunt mult mai accentuate. Avem prieteni, în familie persoane infectate, altele care au murit. Lucrurile sunt mai drastice pe măsură ce avansăm în iarnă", a declarat Lorand Savu pentru B1.ro

 

Imunizarea în masă în România, abia peste cel puțin un an de zile

 

Imunizarea în masă nu se va produce prea curând, atenționează Lorand Savu. Un astfel de scenariu trebuie luat în calcul abia după ce un număr semnificativ al populației va fi infectat cu SARS-COV-2. 

„O să apară într-un an sau doi, nu prea repede. Până atunci, vom trece prin mai multe tragedii. Mai mult personale decât la nivel de populație. La scară națională sunt foarte puține decese, sub 1%. Când lovește pe cineva apropiat, e 100%", a mai precizat expertul pentru B1.roDECIZIE ŞOC: Declaraţia pe propria răspundere REVINE. ESTE OBLIGATORIE în toată ţara!

 

1 din 5 persoane testate, depistate cu COVID-19

 

2.069 de noi cazuri de COVID-19 au fost confirmate în ultimele 24 de ore, potrivit Grupului de Comunicare Strategică. Doar 10.051 de teste au fost efectuate în intervalul menționat (n.r. - de 2,5 ori mai puține față de cum ne-am obișnuit), 6.605 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 3.446 la cerere.

Rata de infectare în baza testelor efectuate în ultimele 24 de ore este de 20,59%. În 14 județe + București, se depășește pragul de 1,5 infectări la 1.000 de locuitori. București, Alba (2,35) și Vâlcea (2,32) sunt cele mai afectate. 

 

Citeşte mai multe despre:   covid-19,   coronavirus,   Lorand Savu