Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Social EXCLUSIV // Harta celor mai periculoase clanuri interlope din România. Cine controlează Bucureștiul. Polițiștii vor avea o „muncă titanică"

EXCLUSIV // Harta celor mai periculoase clanuri interlope din România. Cine controlează Bucureștiul. Polițiștii vor avea o „muncă titanică"

Un articol de: Andrei Vlad Traian Avarvarei - 10 Aug 2020, 17:15
EXCLUSIV // Harta celor mai periculoase clanuri interlope din România. Cine controlează Bucureștiul. Polițiștii vor avea o „muncă titanică" Galerie foto (1) Social

Ministerul Afacerilor Interne și-a luat angajamentul, prin intermediul reprezentanților instituției, că va destructura clanurile interlope din România. La nivel național activează zeci de clanuri interlope, în aproape fiecare județ al țării. Unele au plecat în străinătate, altele au lăsat motoarele mai puțin turate, după ce liderii lor au fost trimiși după gratii. B1.ro a realizat harta celor mai active, care în ultimii ani s-au remarcat în mod constant prin diverse activități infracționale. 

În sectoarele Capitalei există cel puțin câte 2-3 clanuri implicate în traficul de droguri, de proxenetism și infracțiuni de camătă, respectiv taxă de protecție. 

 

 

Clanurile interlope din București

 

Clanul Geamănu (Bucureștii Noi, Sectorul 1): A devenit cunoscut după ce mai mulți membri ai grupării i-au furat limuzina lui Gigi Becali. Liderul Sandu Geamănu se află după gratii din 2014. A fost condamnat definitiv la 27 de ani de închisoare pentru omor. Împreună cu alți 3 asociați, a omorât un bătrân în anul 2011, de la care au furat bunuri în valoare de jumătate de milion de lei. 

Clanul Sadoveanu / Clanul Belgienilor (Bucureștii Noi, Sectorul 1): Gruparea este condusă de către Cristian Mitrache, specializat în proxenetism. 

Clanul Caran (Tei - Colentina, Sectorul 2): Specializat în traficul de droguri și de persoane, jafuri, cămătărie. Emil Răducan, unul dintre lideri, a fost reținut acum 3 ani de zile de poliție și trimis la închisoare. Aurel Caran este celălalt lider al grupării, un apropiat al echipei CFR Cluj, potrivit presei sportive. A văzut pe stradă un cerșetor cu un munte de bani în față. S-a apropiat de el și nu i-a venit să creadă când a aflat cine este

Clanul Rinu (Tei, Colentina, Sectorul 2): Din Clanul Rinu face parte, Ciprian Napy presupusul criminal al lui Emi Pian. Clanul Rinu se desfășoară în piața traficurilor de droguri și proxenetism. 

Clanul Spoitorilor (Tei, Colentina, Sectorul 2): Dănuț Spoitoru, vărul celebrului Fane Spoitoru, a activat puternic după Revoluție, în special în zona clonării de carduri. Unii membri ai grupării se află după gratii.

Clanul Calu (Tei, Colentina, Sectorul 2): Vasile și Marcos Calu sunt liderii grupării, cunoscuți pentru dosare de mare violență și activitate în zona traficului de droguri. 

Clanul Chira (Titan, Sectorul 3): Aurel Chira este liderul grupării, recunoscut pentru brutalitatea acțiunilor sale, specializat în cămătărie și prostituție. 

Clanul Cocalarilor (Sectorul 2 și Sectorul 3): Remus Cocalaru este unul dintre liderii cunoscuți ai clanului, extrem de periculos, care a stat ani de zile după gratii, pentru fapte de violență. 

Clanul Ursari : Activează în mai multe localități. Au revenit în România, în contextul pandemic. 

Clanul Sportivilor (Berceni, Sectorul 4): Unul dintre cele mai cunoscute clanuri, cunoscut drept gruparea rivală a Cămătarilor. Sunt specializați în taxe de protecție și fraude cu cărți de credit. Șeful clanului este Marius Alecu.

Clanul Gruia (Berceni, Sectorul 4): Recunoscut pentru evaziune fiscală și tâlhării. 

Clanul Cămătarilor (Sectrorul 5): Sile și Nuțu Cămătaru sunt liderii grupării, specializați în proxenetism și cămătărie. 

Luptătorii (Militari, Sector 6): Eugen Preda este capul rețelei, condamnat la 12 ani de închisoare pentru furtul armelor de la unitatea militară de la Ciorogârla. A fost eliberat în 2017. Gruparea lui Preda este recunoscută pentru șantaj, taxe de protecție, cămătărie. 

Clanul Duduienilor (Militari, Sectorul 6): Specializat în prostituție, cămătărie, șantaj, trafic de droguri și furturi.  

 

Clanuri interlope din restul țării

 

Clanul Butoane (Giurgiu): Specializat în camătă, trafic de persoane, proxenetism. În ultimii ani, 16 membri ai grupării infracționale au fost reținuți de poliție. 

Clanul Corduneanu (Iași): Costel Corduneanu, fost sportiv de performanță este liderul grupării, specializate în camătă, trafic de persoane, proxenetism. 

Bercea Mondial și clanurile din Caracal: Sandu Anghel, alias „Bercea Mondial" este cel mai cunoscut nume de interlop din județ. Susține că a făcut avere din vânzarea de fier vechi, iar potrivit presei locale, în prezent se ocupă cu camătă, trafic cu mașini de lux și diferite afaceri în domeniul imobiliar. Oaca și Vaca sunt două clanuri din Caracal care se ocupă cu cămătărie, proxenetism și furturi, a dezvăluit G4Media. De asemenea, Clanul Bodyguarzilor lui Codiță este un alt clan mafiot din județ. 

Clanul Hassan (Bacău): Ovidiu Hassan este liderul grupării, cunoscut pentru proxenetism. Printre victimele sale s-ar fi aflat și Monica Columbeanu. 

Printre ale clanuri cunoscute la nivel local se numără: Clanul Stoica (Vâlcea), Clanul Beinur (Constanța), Clanul Uțu (Arad), Clanul Szony (Cluj), Clanul Spunică (Hunedoara), Timișoara (Clanurile Badercan, Baronu), Clanul Șacalu (Tulcea), Clanul Țânțar (Suceava), Clanul Motanu (Neamț). 

 

Iulian Surugiu, președintele Sindicatului Agenților de Poliție: „Destructurarea clanurilor interlope presupune o muncă titanică"

 

Iulian Surugiu crede că destructurarea clanurilor interlope este mai degrabă un proiect pe termen lung, destul de greu de îndeplinit.

„Din punctul meu de vedere, Marcel Vela este un om politic. Este normal să spuna asta. Dar să destructurezi clanurile, este foarte greu. Ceea ce a fost construit pe o lungă perioadă de timp, să elimini, nu va fi foarte ușor. Va fi nevoie de legi, de polițiști bine pregătiți, de o muncă titanică. Ar trebui să se discute mult mai mult despre educație, locuri de muncă, îmbunătățirea nivelului lor de trai. 

Este un proiect pe termen lung, care va necesita multă muncă, multe costuri. Se va întinde pe o durată lungă de timp. Ar trebui reintrodus sectoristul, apropo de reforma de la MAI, a domnului Vela", a declarat Iulian Surugiu pentru B1.ro

 

Iulian Surugiu: „Politicienii să-și vadă de treaba lor, să nu mai intervină!"

 

Reprezentantul polițiștilor subliniază problema clanurilor la nivelul Capitalei. 

„În acest moment, poliția își face treaba, dar este foarte greu. În București, clanuri sunt peste tot. Rahova, Berceni, Sectorul 6, Pantelimon, Sectorul 1 - Chitila, Sectorul 6 - Militari, Drumul Taberei. Aceste clanuri au un simț dezvoltat al mirosului banilor. 

Pentru îndeplinirea acestui obiectiv, este nevoie și de voință, și de pricepere din partea autorităților, iar politicienii să-și vadă de treaba lor, să nu mai intervină! Mai devreme de 3 ani, o astfel de inițiativă nu ar avea cum să fie implementată", a precizat Surugiu pentru B1.ro
 

 

Tudorel Butoi, psiholog criminalist: „Acești oameni sunt mai mult decât ceea ce vedem noi"

 

Psihologul criminalist Tudorel Butoi crede că există mult prea multe persoane neavizate care încearcă să ofere soluții, în ceea ce privește clanurile interlope. 

Când oprim această pandemie aventuroasă, naivă, a celor care se văd criminaliști, care nu a primit nicio flegmă în bot de la un infractor?! Sunt mulți care vorbesc despre clanuri. Este o pandemie de specialiști în clanuri, care vorbesc din cărți și din filme", a declarat Tudorel Butoi pentru B1.ro

„În ceea ce privește clanurile, acești oameni sunt mai mult decât ceea ce vedem noi. Legătura lor este mult mai strânsă. Este o legătură de sânge. Fac parte din familii, s-au botezat, s-au nășit, s-au încuscrit. Cum să destructurezi astfel de unități?", a mai precizat expertul criminalist pentru B1.ro

 

Tudorel Butoi, psiholog criminalist: „Poliția trebuie să acționeze ultima în ceea ce privește sănătatea mintală"

 

În opinia lui Tudorel Butoi, problema clanurilor interlope este mult mai profundă. Înaintea măsurilor coercitive, alte aspecte ar fi trebuit să fi fost implementate.

Poliția trebuie să acționeze ultima în ceea ce privește sănătatea mintală a unui popor sau a unei comunități. Înaintea poliției trebuie să acționeze educația și instrucția, locul de muncă, care să-i ofere individului stimă de sine și respect, integrarea și inserția socială. După toate acestea, o să apară indivizi care nu pot. Ei trebuie ajutați. O să apară indivizi care nu știu. Ei trebuie învățați. O să mai apară indivizi care nu vor. Ei trebuie reprimați. Închisoare de la 5 la 15 ani, fără eliberări condiționate.

Inspectorii școlari, poliția locală și primăria trebuie să ia la inventar orice copil de la 3 la 18 ani și să-i trimită la școală pe toți copiii de romi. De asemenea, să se aplice amenzi de 25-30 de milioane pentru fiecare familie care nu și-a trimis copilul la școală. Copilul care merge la școală trebuie să fie îmbrăcat decent, curat, din ajutoarele sociale. 

Ar trebui luați la inventar oamenii care se află în suferință, pe care i-ar cunoaște sectoristul. Aceștia ar trebui trimiși la spitale, la dispensare, unde să fie vindecați, asistați. Toți acești oameni trebuie integrați", a declarat profesorul Tudorel Butoi pentru B1.ro

 

Tudorel Butoi: „Clanurile interlope trebuie să facă dovada că bunurile pe care le dețin au fost trecute printr-un circuit economic"

 

Clanurile interlope, obișnuite să epateze prin case și mașini de lux, trebuie luate la 'bani mărunți', crede Tudorel Butoi

„Asta este o altă chestiune, care trebuie făcută așa cum se face pentru fiecare cetățean din această țară, care plătește taxe și impozite. Toți cei care au case și mașini luxoase trebuie să facă dovada că aceste bunuri au fost trecute printr-un circuit economic. 

De unde le-au făcut? Se știe! Din cerșetorie curg banii extraordinar. Când ai scos 5-10 copii, unul mai chinuit ca altul și-i lași pe străzile Parisului, Vienei, Berlinului... De asemenea, din prostituție. Sunt proxeneți care se ocupă de ele și nici măcar nu știu să bată un cui. Nu au o meserie. Alți bani vin din pedofilie. Năravurile au progresat, populațiile de pedofili s-au înmulțit", a precizat Butoi pentru B1.ro

 

Tudorel Butoi: „Pe vremuri, băteam la ei până când îi scoteam din ghete"

 

Totodată, Tudorel Butoi crede că ar fi nevoie de măsuri ferme pentru a repoziționa poliția din punct de vedere imagologic, de a inspira teamă în rândul infractorilor. 

„Suntem în Uniunea Europeană, hai să ne potrivit ceasurile și să realizăm asaltul imediat, la aceeași oră, în toate țările, cu aceleași metode. Să plece echipele în teren, să intre peste ei, razii peste razii.

Pe vremuri, când intram în Rahova și Ferentari, era liniște monumentală. De sub paturi îl luam, din șifoniere. Asta pentru că intra în ei teama față de organul de poliție. Nu i-am lăsat să se asocieze nici 3-4, în anii '80-'90. Băteam la ei până când îi scoteam din ghete. Lumea era mulțumită. Astăzi, le clănțăne dinții în gură. S-a interpretat greșit libertatea și excesul de drept", a punctat Tudorel Butoi

Citeşte mai multe despre:   interlopi,   mafie,   Iulian Surugiu,   Politie,   Tudorel Butoi