Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Social Mărturie de pe patul de spital: „Aici sunt și directori, și patroni, și oameni simpli, săraci, bogați, nu mai contează, e jale, domnule!”

Mărturie de pe patul de spital: „Aici sunt și directori, și patroni, și oameni simpli, săraci, bogați, nu mai contează, e jale, domnule!”

Un articol de: Laura Vasile - 27 Iul 2020, 12:07
Mărturie de pe patul de spital: „Aici sunt și directori, și patroni, și oameni simpli, săraci, bogați, nu mai contează, e jale, domnule!” Foto: Pixabay.com Social

Pacienții continuă să facă mărturisiri de pe patul de spital, din infernul COVID-19. De la directori la oameni simpli, bogați, săraci, virusul nu a iertat pe nimeni. Jurnalista Andreea Luca Barna povestește despre oamenii pe care i-a cunoscut în salonul în care se află internată. Ea spune că toți au un mesaj ferm pentru cei care nu au ajuns în această situație: să respecte măsurile impuse. 

„Are 11 zile de spitalizare, 71 de ani (se roagă să îi împlinească în noiembrie) și a venit imediat la spital, după ce și-a primit rezultatul de la un laborator privat. Vorbesc despre o doamnă simplă din Iași, infectată cu SARS-CoV-2, colegă de suferință din pavilionul 7, din cadrul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași. Critică necontenit sistemul românesc neschimbat de peste 30 de ani, cu o luciditate perfectă, și se întreabă retoric de ce și în al 12-lea ceas oamenii continuă să ignore măsurile de prevenire a răspândirii virusului. Deja cunoaște toate procedurile din spital, chiar dacă acestea se schimbă ca legile, de la o zi la alta. Ea tot nu își explică de unde a căpătat boala, pentru că susține că mereu a căutat să se ferească, respectând măsurile de precauție. Dar admite că poate a greșit pe undeva și regretă enorm.

Bunicuța din salonul meu e marcată și acum de ceea ce s-a întâmplat joi și vineri, când a crezut că a început războiul. Nu a reușit să închidă un ochi, nici ziua, nici noaptea, două zile la rând, din cauza ambulanțelor zgomotoase care căutau la nesfârșit drumul spre spital. Sub ochii ei, muntele de pacienți s-a făcut tot mai mare. De la saloane ocupate cu doar câțiva bolnavi de COVID-19, unele chiar aproape goale, a ajuns să simtă că puținul aer care intra în salon trebuie împărțit acum la mult prea mulți. Dacă ar putea, pereții ar spune mai multe...

 

„Aici sunt acum și directori, și patroni, și oameni simpli, săraci, bogați, nu mai contează, e jale, domnule!” 

 

”Domnule, este foarte, foarte rău! Ferească Dumnezeu! Aici sunt acum și directori, și patroni, și oameni simpli, săraci, bogați, nu mai contează, e jale, domnule! Nu scapă nimeni de virusul ăsta! Dar parcă prea mulți deodată. Nu îmi vine să cred că trăiesc așa vremuri...”, se destăinuia această doamnă într-o convorbire telefonică cu un membru al familiei sale.

După atâtea zile, o cunosc toți infirmierii, asistentele și medicii. Tare drag le este să o viziteze pe bunicuță, pentru că ea are mereu câte o vorbă bună pentru ei, care îi încarcă vizibil. În lipsa lor, ne povestește cât de mult îi compătimește pentru condițiile în care trebuie să lucreze, cât de mult durează să se îmbrace în combinezoane, dar să se și dezbrace, cum folosesc pampers și se dezbracă doar la 8 ore, când pot merge la baie, cât de cald și inuman este pentru ei. Îi înțelege și îi încurajează să reziste. Le mulțumește mereu că sunt aici pentru ea, mai ales că în ziua a 9-a de spitalizare a crezut că a pierdut lupta cu viața. I-a fost atât de rău, încât a simțit pe pielea ei cât de parșivă este boala, după ce credea că s-a pus pe picioare. Ca și alți pacienți ”veterani”, se gândește în fiecare zi dacă îi mai programează medicul vreun test, în speranța că poate va ieși negativ, până la urmă. Amintește mereu de o fostă colegă de salon de-a ei, care a făcut 9 teste într-o lună.

O altă pacientă de lângă mine reprezintă imaginea fidelă de azi a vieții satului. Tuturor din mediul rural le este mai mult decât rușine să spună că au COVID-19, dacă prin minune au aflat de existența lui sau bănuiesc că îl au, și ascund cu mult efort informația, doar-doar i-ar găsi un loc în pământ pentru totdeauna.

”Nu mai puteam sta acasă, mi-a fost prea rău, cât să mai ascund? Am chemat salvarea, nu mai puteam să mă țin pe picioare, mi-era rău, rău, rău! Aveam simptome de peste trei săptămâni, dar nu mi-am dat seama; de fapt, m-am mințit, nu am vrut să cred, am stat până nu am mai putut. Mi-am spus că nu vine chiar la mine (n.r. - virusul), dar uite că a venit. La noi e rușine mare să ai boala asta, iar oamenii râd de tine dacă te văd că îți pui masca. Azi/ieri l-au luat cu ambulanța pe patronul unui magazin din sat, tușea de câteva săptămâni, dar a stat acolo și s-a întâlnit cu toți oamenii din sat, nimeni nu a purtat masca”, mi-a povestit o altă colegă de salon, din Todirești, în vârstă de aproximativ 50 de ani.Lovitură în televiziune! Transferul lui Mircea Badea...

Să stai izolat în spital, într-un salon cu opt paturi, în saună, cu atât de mulți necunoscuți cu privirile mereu întrebătoare, în vremuri de COVID-19, să nu știi la ce să te aștepți, cred că este cel mai apăsător sentiment trăit vreodată. Deși am un tonus bun, adevărul este că undeva, acolo, am niște emoții. Și simplul telefon care mă anunță că am primit un pachet cu mâncare, ”să coborâți la ușă să vi-l luați”, parcă e din alt film.

Vă spun: Nu veniți aici! Nu luați virusul! Vă rog!!!

Btw, starea mea de sănătate este sub control, mă bucur că am prins loc în spital în ultima clipă (da, chiar așa a fost, am venit cu cel mai mare val care a umplut spitalele) și am siguranța că medicii sunt lângă mine, în caz de orice. Deocamdată, mă simt binișor, azi mi-au revenit tusea și durerea în piept, m-am trezit mai demoralizată, mai ales pentru că, așa cum spunea bătrânica din salonul meu, nici în al 12-lea ceas românii nu țin cont de nimic și răspândesc cu voie și fără voie virusul în neștire.

M-aș ascunde o perioadă să aflu că ne vom fi învățat lecția când voi reveni.

Nu știu cum să mai zic să PURTAȚI MASCĂ și să PĂSTRAȚI DISTANȚA! Dar vă rog să vă gândiți că nicicând nu a fost mai grav! Virusul este chiar peste tot...”, scrie jurnalista pe pagina sa de Facebook.

 

Citeşte mai multe despre:   marturii de pe patul de spital