Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Social O femeie de 90 de ani a ajuns la spital după ce a încercat să lovească o pisică

O femeie de 90 de ani a ajuns la spital după ce a încercat să lovească o pisică

Un articol de: Roxana Mirea - 15 Aug 2020, 12:29
O femeie de 90 de ani a ajuns la spital după ce a încercat să lovească o pisică sursa Foto: pixabay Social

O pisică se poate considera răzbunată după ce o bătrână a vrut să o agreseze fizic. Femeia, în vârstă de 90 de ani, s-a dezechilibrat și a căzut în momentul în care a vrut să lovească felina. Aceasta a avut nevoie de îngrijiri medicale, drept urmare a fost transportată la spital. Întreaga întâmplare s-a petrecut joi, pe 13 august.

 

Bătrâna era furioasă pe pisica vecinilor

 

O bătrână din județul Iași a ajuns la spital după ce s-a ales cu răni serioase în urma unei căzături. Femeia, în vârstă de 90 de ani, i-a pus gând rău unei pisici. Aceasta, furioasă fiind pe animalul de companie al vecinilor, a luat cârja, singurul ei punct de sprijin și a aruncat după felină pentru a o speria, potrivit adevărul.ro.

În momentul în care a renunțat la cârjă, bătrâna s-a dezechilibrat și a căzut, suferint mai multe contuzii. Drept urmare, femeia a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportată la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Sfântul Spiridon din Iași.

„A ajuns la noi cu traumatism cranio-cerebral, fractură de col chirurgical, contuzie toraco-abdominală. A fost dirijată la Neurochirurgie. Accidentul s-a produs în urma încercării de a alunga pisica vecinei. Pacienta a aruncat cu cârja şi a rămas fără punct de sprijin“, a declarat Diana Cimpoeşu, coordonator UPU Spitalul Sfântul Spiridon.

Citeşte mai multe despre:   Stiri Iasi