Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Social Azi a început postul Crăciunului. Când vor fi dezlegările la pește

Azi a început postul Crăciunului. Când vor fi dezlegările la pește

Un articol de: Catinca Giosanu - 15 Noi 2020, 07:00
Azi a început postul Crăciunului. Când vor fi dezlegările la pește Sursa Foto: Cotidianul.ro Social

Duminică, 15 noiembrie, începe Postul Crăciunului, care se va termina după 40 de zile, în data de 24 decembrie. În tot acest timp, creștinii nu consumă carne sau alte produse de origine animală, iar miercurea și vinerea se consumă mâncare fără ulei și fără vin. În ajutorul postitorilor sunt însă multele zile cu dezlegare la pește.  

 

 

A început postul Nașterii Mântuitorului

 

 

Postul Nașterii Mântuitorului sau Postul Crăciunului, așa cum este cunoscut de către toți credincioșii este ținut cu strictețe de credincioșii în întreagă lume. Prin intermediul acestui post Dumnezeu ne dă putință curățării trupești și sufletești.

Acesta închipuie ajunarea timp de patruzeci de zile a Proorocului Moisi, dar și postul patriarhilor din Vechiul Testament. La fel precum cei de atunci așteptau venirea Mântuitorului pe Pământ cu post și rugăciune, așa se cuvine ca toți credincioșii să aștepte și să întâmpine prin ajunare Mielul lui Dumnezeu născut din Fecioara Maria.

Acest post ține 40 de zile, începând cu dată de 15 noiembrie și sfârșind la 25 decembrie, lăsând sec în seară Sfântului Filip, pe 14 noiembrie. Totuși, dacă această zi cade fie miercurea, fie vinerea, postul începe încă din seara zilei de 14 noiembrie. În acest post credincioșii ar trebui să consume mâncăruri de post.

 A început să-și renveze casa, dar după ce a dărâmat un perete a încremenit. Ce a găsit acolo, i-a șocat pe toți (FOTO)

 

Care sunt zilele cu dezlegare la pește

 

 

Dacă în zilele de luni, miercuri și vineri Biserica Ortodoxă prăznuiește vreun sfânt mare, însemnat în calendar cu cruce neagră, creștinii pot consuma untdelemn și vin. În situația în care hramul bisericii sau vreo sărbătoare însemnată în calendar cu cruce roșie, atunci se face dezlegarea și la peste. În zilele de marți și joi credincioșii pot consuma peste, vin sau untdelemn.

În ziua de Ajun se mănâncă abia seara și doar: grâu fiert îndulcit cu miere, covrig, turte din făînă și poame deoarece cu semințe a ajunat și Daniil proorocul și cei trei tineri din Babilor, care au prevestit și așteptat Nașterea Mântuitorului. De Crăciun, indiferent de ziua în care cade se mănâncă de dulce.

Se mănâncă untdelemn și se face dezlegare la vin în datele de 16, 22, 23, 24, 25 și 30 noiembrie, dar și pe 4,5,6,7,9, 12, 13, 17 și 20 Decembrie, dacă aceste zile cad lunea, miercurea sau vinerea, deoarece în aceste zile Biserica praznuieste Sfinții mai importanți.

Pe data de 21 decembrie se face dezlegarea la pește atunci când Biserica Ortodoxă prăznuiește Intrarea în Biserica a Maicii Domnului, indiferent dacă această sărbătoare va cădea miercurea sau vinerea.  

De asemenea, credincioșii pot mânca pește în zilele de luni, miercuri și vineri ale acestui post, în situația în care în aceste zile cade hranul bisericii din enoria noastră.

Nu în ultimul rând, se face dezlegare la pește în zilele cu sfinți însemnați, dar și în zilele de 16, 22, 23, 24, 25, 30 Noiembrie și 4, 5, 6, 7, 9, 12, 13, 17 Decembrie dacă zilele acestea cad Marți sau Joi. Cu atât mai mult, când Marțea sau Joia se întâmplă hramul bisericii.

Citeşte mai multe despre:   Postul Craciunului,   dezlegare la peste,   Craciun 2020