Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Social STUDIU: Alăptarea este sigură în contextul pandemiei. Noul coronavirus nu se transmite prin laptele matern

STUDIU: Alăptarea este sigură în contextul pandemiei. Noul coronavirus nu se transmite prin laptele matern

Un articol de: Elena Stanciu - 29 Sep 2020, 09:57
STUDIU: Alăptarea este sigură în contextul pandemiei. Noul coronavirus nu se transmite prin laptele matern Foto: Pixabay.com Social

Noul coronavirus nu se transmite de la mamă la copil prin alăptare, arată un studiu coordonat de Città della Salute din Torino și publicat în revista „Frontiers in Pediatrics”, informează rainews.it. Este vorba despre singurul studiu în cadrul căruia identificarea SARS-CoV-2 în laptele matern a fost combinată cu evaluarea clinică a copiilor aflați în perioada de alăptare. De asemenea, acesta este studiul europen în care a fost inclus cel mai mare număr de cazuri, arată sursa citată.

 

Studiu: COVID-19 nu se transmite de la mamă la copil prin alăptare

 

Concret, specialiștii au analizat probe de lapte matern prelevate de la 14 mame testate pozitiv cu infecția cu noul coronavirus după naștere. În același timp, toți sugarii au fost monitorizați și testați în prima lună de viață.

Astfel, cercetătorii au constatat că în cazul a 13 din cele 14 probe laptele a fost negativ pentru SARS-CoV-2. A existat un singur caz în care a fost identificată prezența ARN-ului viral pentru scurt timp.

Vestea cea mai bună însă este aceea că bebelușii incluși în studiu, care au fost alăptați cu respectarea tuturor regulilor de protecție sanitară, adică purtarea măștii, igienizarea mâinilor și dezinfectarea suprafețelor, nu au prezentat semne de infectare cu noul coronavirus.

„Aceste rezultate sunt liniștitoare pentru mame și pentru profesioniștii din domeniul sănătății care se ocupă de sănătatea mamei și a copilului”, a declarat profesorul Enrico Bertino, de la secţia de neonatologie universitară a spitalului Sant'Anna Città della Salute din Torino, cel care a coordonat studiul.

„Studiem de mai mulţi ani proprietățile antivirale ale laptelui matern și am identificat noi componente active care ar putea proteja sugarul de infecțiile virale. Aşadar, şi din acest motiv, cu puține excepții, alăptarea este o resursă important pentru sănătatea nou-născutului", a spus, la rândul său, profesorului David Lembo, cel care a condus cercetarea.

 BOMBĂ în showbiz! George Burcea și Viviana Sposub au anunțat că vor fi ...

Studiu: Sănătatea mamei și a copilului, pusă în pericol de pandemia de coronavirus

 

Pe de altă parte, conform unui raport publicat de „Every Woman Every Child”, progresele înregistrate în domeniul sănătății femeii și copilului sunt puse în pericol de pandemia de coronavirus. Concret, criza provocată de COVID-19 duce la adâncirea inechităților existente deja, la întreruperea serviciilor medicale esențiale, afectând astfel femeile și copiii cei mai vulnerabili.

„Pandemia de COVID-19 riscă să anuleze ani întregi de progrese în domeniul sănătății reproducerii și al sănătății mamei, copilului și adolescentului. Acest lucru este inacceptabil”, a afirmat Muhammad Ali Pate, Director global pentru sănătate, nutriție și populație în cadrul Grupului Băncii Mondiale și director al Mecanismului de Finanțare Mondială (MFM).

 

Omenirea a depășit pragul de un milion de decese în rândul pancienților cu coronavirus

 

Între timp, omenirea a depășit pragul de un milion de decese în rândul pacienților cu COVID-19. Mai mult de jumătate dintre victime a fost înregistrate în doar patru țări. Este vorba despre Statele Unite ale Americii, Brazilia, India și Mexic. Potrivit datelor disponibile, marți dimineață, pe site-ul worldometers.info, numărul contaminărilor, la nivel global, a depășit 33,5 milioane. În același timp, de la debutul pandemiei de coronavirus și până în prezent peste 24,8 milioane de pacienți din întreaga lume au fost declarați vindecați.

Citeşte mai multe despre:   COVID-19,   coronavirus