Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Social Thierry Breton: Toți cetățenii europeni adulți ar trebui vaccinați împotriva COVID-19 până la finalul verii

Thierry Breton: Toți cetățenii europeni adulți ar trebui vaccinați împotriva COVID-19 până la finalul verii

Un articol de: Beatris Ionita - 04 Mar 2021, 22:45
Thierry Breton: Toți cetățenii europeni adulți ar trebui vaccinați împotriva COVID-19 până la finalul verii Foto: Hepta - Abaca Press / Utrecht Robin/ABACA Social

Tările Uniunii Europene ar trebui să să își vaccineze toţi cetăţenii adulți împotriva COVID-19, până la sfârşitul verii. Declarația fost făcută joi, la Roma, de către comisarul european pentru piaţa internă, Thierry Breton.

"Am extrem de multă încredere în capacitatea Europei de a livra vaccinurile mai rapid şi cred că până la sfârşitul verii îi vom putea vaccina pe toţi cetăţenii europeni. Până la sfârşitul anului Europa va fi în măsură să producă 2-3 miliarde de vaccinuri pe an. Europa este primul continent pentru producţia de vaccinuri, urmează apoi SUA cu două miliarde (...) Vom putea conta pe 5 miliarde de vaccinuri pe an în lumea întreagă", a declarat Breton, potrivit AFP, citează stiripesurse.ro.

Aceste declaraţii au intervenit în contextul în care prim-ministrul italian Mario Draghi i-a cerut miercuri seară preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, să accelereze răspunsul UE la pandemie, "în special în ceea ce priveşte vaccinurile".

Întârzierile în livrarea vaccinurilor anti-COVID, a căror achiziţie a fost organizată la nivel european de Comisia Europeană, fac obiectul criticilor în numeroase state membre.

Citeşte mai multe despre:   Thierry Breton,   cetateni u.e,   vaccin anti-Covid