Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Social Violeta Alexandru anunţă că au fost schimbaţi directorii mai multor case de pensii: Am auzit toate explicațiile posibile. Nu se poate să ținem oamenii să aștepte luni de zile un răspuns

Violeta Alexandru anunţă că au fost schimbaţi directorii mai multor case de pensii: Am auzit toate explicațiile posibile. Nu se poate să ținem oamenii să aștepte luni de zile un răspuns

Un articol de: Mirela Ionela Achim - 17 Oct 2020, 10:20
Violeta Alexandru anunţă că au fost schimbaţi directorii mai multor case de pensii: Am auzit toate explicațiile posibile. Nu se poate să ținem oamenii să aștepte luni de zile un răspuns Foto: Inquam Photos / Octav Ganea Social

Violeta Alexandru, ministrul Muncii, a anunțat că directorii mai multor case de pensii au fost înlocuiți, pentru că nu s-au implicat în rezolvarea dosarelor de pensionare restante. Este vorba despre schimbări la casele de pensii din Sectoarele 1, 2 şi 3 ale Capitalei. Cel mai probabil, același lucru se va întâmpla și la nivelul conducerii Casei de Pensii Ilfov, pentru că aceasta are o „atitudine sfidătoare”. O situație particulară este la Alba. Acolo, Alexandru a prelungit termenul cu încă o lună, deoarece numărul de dosare este extrem de mare. 

 

Directorii mai multor case de pensii au fost schimbați, anunță ministrul Violeta Alexandru

 

Ministrul Muncii a precizat că lucrurile în teritoriu s-au mișcat mai repede după ce ea a avertizat că directori vor fi schimbați acolo unde nu se înregistrează randamentul necesar.

„La o săptămână de la ultimul meu anunț privind schimbarea directorilor caselor de pensii în care, în pofida insistențelor, rămăseseră restanțe, s-au rezolvat lucrurile. Nu, nu acept nici 2, nici 3 nici 8 restanțe. Niciuna. Am vrut să le rezolvăm pe toate. Nu se poate să ținem oamenii să aștepte luni de zile un răspuns de la casele de pensii”, a scris Violeta Alexandru, pe Facebook.

Aceasta a precizat că acum suntem „foarte aproape de zero restanțe la casele de pensii în emiterea primei decizii de pensionare/a celei rezultate din recalculare”, deși am plecat de la peste 18.000 de restanțe. Ea a scris că lucrurile s-au mișcat, deși „am auzit toate explicațiile posibile. Am fost criticată de sindicate pentru că se muncește mult”.

Ministrul Muncii a notat atunci că a dispus deja schimbări la casele de pensii unde sunt restanțe mari: „Ilfov – 274 dosare și o atitudine sfidătoare a actualei conduceri - știu ce am de făcut, Sectorul 1: 215 (aici am făcut schimbarea, noul termen de rezolvare - 15 noiembrie), Sector 3: 29 (schimbare), Sector 2: 23 dosare (schimbare)”.

Alexandru s-a referit apoi la situația specială din Alba: „Rămân în continuare probleme la Alba – puțin peste 2.500. Am mai spus - noua conducere de la casa de pensii Alba, care a preluat peste 10.000 de dosare restante, a tras mult. De aceea, sunt de acord să mai primească încă o lună. Dar vreau zero restanțe și aici”.

Potrivit acesteia, Casa de Pensii Alba este ajutată cu angajați de la Casa Națională, dar și din județele învecinate, pentru a rezolva cât mai rapid dosarele restante.Celebrul prezentator S-A STINS din viață. ESTE VESTEA TRISTĂ A ZILEIBeing Sent

„La Alba sunt oameni care așteaptă răspuns de peste un an. Cum or fi putut să doarmă liniștiți miniștrii PSD care au condus acest minister și fostul director al casei județene?”, s-a întrebat apoi, retoric, ministrul liberal al Muncii. 

Violeta Alexandru a prezentat și un grafic ce include restanțele la pensiile internaționale: 

 

Violeta Alexandru, despre casele de pensii neperformante: „Dacă îi întrebi pe acești oameni de ce, găsesc zeci de explicații”

 

Pe 5 octombrie, ministrul Muncii anunța că a solicitat Președintelui Casei Naționale de Pensii să opereze schimbări la nivelul conducerii unităților neperformante. Violeta Alexandru s-a plâns atunci că personalul găsește „zeci de explicații” să nu-și facă treaba.

„Dacă îi întrebi pe acești oameni de ce, găsesc zeci de explicații. Am depășit perioada acestor explicații. I-am sprijinit și încurajat să își rezolve parte din problemele cu care se confruntau tocmai pentru a aduce la zi dosarele de pensii. Astăzi, în ciuda acestor eforturi, nu se văd rezultatele. Am cerut Președintelui CNPP ca, în cel mai scurt timp, să opereze schimbări la nivelul conducerii caselor de pensii neperformante”, scria Alexandru, într-o postare pe Facebook.

La finalul lunii trecute, ministrul Muncii a anunțat adoptarea, într-o ședință de Guvern, a ordonanței prin care se instituie posibilitatea “cumpărării de vechime” pentru persoanele care doresc să-și completeze stagiul de cotizare în vederea obținerii unei pensii pentru limită de vârstă.