Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Sport A murit Tomas Carlovich, o legendă a fotbalului argentinian (FOTO) 

A murit Tomas Carlovich, o legendă a fotbalului argentinian (FOTO) 

Un articol de: Mirela Ionela Achim - 08 Mai 2020, 18:57
A murit Tomas Carlovich, o legendă a fotbalului argentinian (FOTO)  Galerie foto (1) Sport

Doliu în lumea fotbalului. Argentinianul Tomas Felipe ''Trinche'' Carlovich (74 ani) a decedat vineri în urma rănilor suferite. El se afla în comă indusă după ce a fost lovit în cap de un tânăr care i-a furat bicicleta, relatează El Nacional.

Atacul asupra fostul mijlocaş a avut loc în noaptea de miercuri spre joi, în provincia centrală Santa Fe. După ce a fost lovit în regiunea capului, Carlovich a căzut şi s-a izbit cu capul de pavaj.

 

Mort pentru o bicicletă

''Când am ajuns la el, era cu ochii deschişi, dar inconştient. A fost tot timpul inconştient până l-au dus la spital'', a povestit fostul său coleg de la Central Cordoba, Juan Carlos ''Tate'' Lescano.

Potrivit fiului fostului mare jucător, acesta avea o bicicletă nouă care probabil l-a tentat pe atacator.

''Tatăl meu avea o bicicletă nouă, dar acesta nu era un motiv pentru a-l agresa, din moment ce i-au fost furate alte patru biciclete vechi", a declarat Bruno Carlovich la  5RTV.

Apreciat de însuşi Diego Maradona


Tomas Felipe ''Trinche'' Carlovich era considerat un simbol pentru fotbalul din provincia Santa Fe. Deşi a evoluat în cea mai mare parte a carierei la echipe de divizie inferioară, el a fost foarte apreciat de figuri ilustre ale fotbalului argentinian, printre care Diego Maradona. Acesta i-a trimis recent un tricou cu mesajul ''Trinche, ai fost mai bun decât mine!''