Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Sport A ratat intenționat Statele Unite calificarea la Mondial pentru a boicota competiția din Rusia?

A ratat intenționat Statele Unite calificarea la Mondial pentru a boicota competiția din Rusia?

Un articol de: - 11 Oct 2017, 16:32
A ratat intenționat Statele Unite calificarea la Mondial pentru a boicota competiția din Rusia? Sport

Echipa de fotbal a Statelor Unite a produs surpriza neplăcută a ultimei etape din preliminarii pentru Campionatul Mondial din 2018. Fotbaliști de peste Ocean au fost învinși în mod complet neașteptat de către Trinidad-Tobago, cu 2-1, și astfel au ratat calificarea la turneul final pentru prima dată din 1986.

În urma acestei ratări neprevăzute de nimeni, în mediul online au circulat numeroase întrebări privind o posibilă intenție a americanilor de a nu se califica pentru Campionatul Mondial, în contextul în care acesta are loc în Rusia, iar din punct de vedere diplomatic relații ruso-americane sunt la cel mai jos nivel de la finalul Războiului Rece.

Aceste semne de întrebare vin și din faptul că americanii au fost depășiți în grupa de calificare de state care nu au contat niciodată în lumea importantă a fotbalului, precum Panama (care a obținut calificarea directă) sau Honduras (care va merge la baraj).

Dacă e să gândim din punct de vedere politic, trebuie să observăm și că Ucraina a ratat prezența la Mondialul din Rusia, fiind învinsă chiar în meciul decisiv pentru accederea la barajul european de calificare de către selecționată din Croația, pe teren propriu, 0-2.

Citeşte mai multe despre:   Statele Unite,   Rusia,   calificare,   Ucraina