Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Sport Armata vrea să vândă clubul de fotbal CSA Steaua. Frații Pavăl, doi dintre cei mai bogați români, interesați de tranzacție

Armata vrea să vândă clubul de fotbal CSA Steaua. Frații Pavăl, doi dintre cei mai bogați români, interesați de tranzacție

Un articol de: Andrei Vlad - 16 Oct 2020, 19:18
Armata vrea să vândă clubul de fotbal CSA Steaua. Frații Pavăl, doi dintre cei mai bogați români, interesați de tranzacție Sport

MApN urmărește să vândă echipa de fotbal CSA Steaua. Este singura posibilitate pentru ca clubul să poată promova în Liga 1, potrivit regulamentului. Astfel, militarii negociază cu „Frații Dedeman", Dragoș și Adrian Pavăl din Bacău, fondatorii și deținătorii celebrului lanț de magazine, informează Fanatik

În ultimii ani, s-a zvonit fapul că Frații Pavăl sunt interesați să investească în fotbal, cel puțin la nivel local, în Bacău. S-a discutat în urmă cu doi ani despre resuscitarea echipei de fotbal din oraș și despre realizarea unui nou stadion, însă intenția nu s-a concretizat. De asemenea, au mai fost în discuții cu Gică Hagi, pentru preluarea unui pachet de acțiuni la Viitorul. „Regele" însă, a vrut putere totală de decizie. Acum, oamenii de afaceri pot trage un loz și mai norocos, preluarea clubului care are în vitrină Cupa Campionilor Europeni. 

Stadionul din Ghencea este aproape gata, iar Frații Pavăl au deschis de curând magazinul cu numărul 53 în zonă, foarte aproape de noua arenă. 

 

Frații Pavăl, apropiați de sportul românesc

 

Nu ar fi pentru prima oară când Frații Pavăl ar investi în sport. Simona Halep, Cristina Neagu și Comitetul Olimpic și Sportiv Român au încheiat de-a lungul timpului acorduri cu celebrul brand. 

CSA Steaua este pe primul loc în Liga a 3-a, Seria a 4-a, cu 12 puncte după 4 meciuri. Frații Pavăl sunt cei mai bogați români, alături de Ion Țiriac și Daniel Dineș. Averea antreprenorilor băcăuani este estimată la 2,5 miliarde de euro, iar brandul Dedeman este evaluat la 2 miliarde de euro, potrivit presei business. 

Frații Pavăl ar putea fi singurii patroni din Liga 1 care s-ar putea bate cu Dinamo București, din punct de vedere financiar. 

Celebrul prezentator S-A STINS din viață. ESTE VESTEA TRISTĂ A ZILEIBeing Sent

Citeşte mai multe despre:   CSA Steaua,   fotbal,   afaceri,   investitii,   fratii paval,   dedeman,   fratii dedeman,   mapn,   dragos paval,   adrian paval