Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Sport Calificarea la EURO, o “afacere” bănoasă pentru jucătorii naționalei, dar și pentru FRF

Calificarea la EURO, o “afacere” bănoasă pentru jucătorii naționalei, dar și pentru FRF

Un articol de: - 12 Oct 2015, 14:22
Calificarea la EURO, o “afacere” bănoasă pentru jucătorii naționalei, dar și pentru FRF Foto: prosport.ro Sport

Calificare României la EURO 2016 nu a adus numai glorie echipei naționale. Pentru jucătorii naționalei, această reușită este și una bănoasă.

Potrivit prosport, în urma înțelegerii din septembrie 2014 făcute între căpitanul naționalei, Ciprian Marica, și președintele FRF, Răzvan Burleanu, fotbaliștii vor primi ca recompensă în urma clasării pe locul doi în grupă, o sumă de 3,5 milioane de euro. Dacă ar fi terminat în fruntea grupei, aceasta s-ar fi ridicat la aproape 4 milioane de euro.

Dar jucătorii naționalei nu sunt singurii care primesc recompensă după calificare. Și Federația Română de Fotbal va primi 6 milioane de euro sub formă de market-pool pentru preliminarii, iar alte 10 milioane de euro, după participarea la turneul final.

Citeşte mai multe despre:   FRF,   nationala Romaniei,   meci de fotbal live,   Ciprian Marica,   razvan burleanu