Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Sport Câți suporteri au fost REŢINUŢI de Jandarmerie după meciul Steaua – Rapid

Câți suporteri au fost REŢINUŢI de Jandarmerie după meciul Steaua – Rapid

Un articol de: B1.ro - 15 Apr 2018, 09:21
Sport

La meciul Steaua – Rapid 1-3, întrerupt de mai multe ori din cauza incidentelor provocate de fanii celor echipe, jandarmeria s-a văzut pusă în situaţia de a opera reţineri. Astfel, Georgian Enache, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei, a spus că mai multe zeci de persoane au fost reținute și urmează să își afle pedepsele, pentru comportamentul pe care l-au avut pe Arena Națională.

Oficialul Jandarmeriei a vorbit, de asemenea, despre folosirea gazelor lacrimogene în mijlocul fanilor, acolo unde se aflau și copii cu vârste fragede.

“Sunt mai multe persoane cărora urmează să le fie aplicate sancțiuni contravenționale sau să le fie întocmite acte de constatare pentru săvârșirea unor infracțiuni. Activitatea e în desfășurare. Peste 50 de persoane vor fi cu siguranță sancționate, iar alte câteva zeci vor fi trase la răspundere pentru săvârșirea unor infracțiuni. E păcat că au avut oameni nevinovați de suferit, dar în special organizatorii și societățile private de securitate ar trebui să facă un efort mult mai mare pentru organizarea acestor evenimente și să le asigure oamenilor condiții de siguranță, pentru că, în felul ăsta, se vor goli și mai mult stadioanele și nimeni nu are de câștigat”, a declarat Georgian Enache, în cadrul emisiunii “Fotbal Club”, de pe Digi Sport 1.

“Folosirea substanțelor iritant-lacrimogene e prima etapă în orice intervenție a forțelor de ordine, oriunde în lume, nu doar aici. Atunci când sunt puse în pericol siguranța persoanelor, bunurile și altele, e primul lucru care se poate face. Acest mijloc de intervenție nu produce vătămări corporale și nu pune în pericol viața persoanelor. Poate produce iritații sau o anumită stare de disconfort, dar nu sunt mijloace letale și nu pun vieți în pericol. Orice altă măsură poate pune în pericol integritatea oamenilor. Folosirea acestor substanțe în spațiu deschis e greu de controlat. E regretabil că s-a ajuns aici și că am fost nevoiți să folosim aceste substanțe și să vorbim despre aceste lucruri”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei.

“Colegii mei analizează acum dacă au existat vicii de procedură. Dacă se vor constata erori din partea organizatorului sau a firmei de securitate, vom lua cele mai ferme măsuri de sancționare. Pentru lipsa noastră de civilizație și lipsa de educație a unora, doar noi înșine suntem vinovați. Aceste lucru nu s-au mai întâmplat de multă vreme și am crezut că am depășit aceste situații, că am lăsat în trecut situațiile de conflict dintre aceste grupuri de suporteri. Se pare că anumite persoane nu au depășit acest moment”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei.

Citeşte mai multe despre:   Steaua,   rapid
 
Loading...