Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Sport Cine vrea de fapt să cumpere Dinamo: „Este unul dintre oamenii foarte potenți financiar"

Cine vrea de fapt să cumpere Dinamo: „Este unul dintre oamenii foarte potenți financiar"

Un articol de: Andrei Vlad - 14 Iul 2020, 20:00
Cine vrea de fapt să cumpere Dinamo: „Este unul dintre oamenii foarte potenți financiar" Sport

Dinamo București continuă să se zbată în cea mai rușinoasă perioadă din istorie. Se află la retrogradare și mai are la dispoziție doar 7 etape pentru salvare. Clubul din Ștefan cel Mare l-a înlocuit de urgență pe Adrian Mihalcea din funcția de antrenor, la cererea suporterilor, care dețin aproape 20% din acțiuni, iar Ionuț Negoiță se află în tratative cu spaniolii. 

Cine vrea să cumpere de fapt Dinamo? Cornel Țălnar, noul director tehnic al „câinilor" a făcut dezvăluirea. 

„Din ce am înţeles eu domnul Cortacero este unul dintre oamenii foarte potenţi financiar din Spania şi dânsul îşi doreşte să vină cu orice preţ să preia Dinamo. Eu nu îl cunosc personal, eu îl cunosc prin intermediul unui prieten de-al meu care e în afaceri cu ei în Spania şi din ce mi-a spus… sunt oameni potenţi care într-adevăr îşi doresc să vină la acest club şi dacă se poate să îl urce cât se poate de sus”, a declarat Cornel Ţălnar, potrivit ProSport. 

Gigi Mulțescu și Cornel Țălnar au venit în momentul de criză la Dinamo, în funcțiile de antrenor, respectiv director tehnic. 

 

Cine este Pablo Cortacero, omul de afaceri interesat să cumpere Dinamo București


Pablo Manuel Fernandes Cortacero are afaceri importante în imobiliare. Acesta a jucat fotbal la nivel amator și a condus un club de amatori din Spania, CD Imperio. Pablo Cortacero vrea neapărat să se implice în „sportul rege". Înainte de a se interesa de clubul din Ștefan cel Mare, a mai avut două tentative. Echipele spaniole Almeria și Getafe au intrat în vizorul omului de afaceri. 

Melero, omul de încredere al lui Cortacero, se cunoaște foarte bine cu Cosmin Contra, unul dintre oamenii care-i pune la punct pe spanioli cu informații despre „câini" și fotbalul intern. 

Cosmin Contra, fost jucător la Dinamo, i-a prezentat lui Melero Marin, omul lui Cortacero, în termeni elogioși clubul Dinamo. Suporterii sunt sunt marele atu al clubului din Ștefan cel Mare, a subliniat fostul selecționer. 

„În urmă cu câteva săptămâni am vorbit cu el, a spus că sunt niște investitori interesați. Mi-a cerut referințe despre clubul Dinamo. Nu am putut să vorbesc decât de bine despre Dinamo. Având acești minunați suporteri, nu poți decât să-ți dorești să cumperi un club ca Dinamo. Chiar dacă sunt ceva datorii, la prețul la care se vinde în momentul de față, este o investiție bună pe viitor", a declarat Cosmin Contra pentru GSP. A fugit la mare, la Mamaia, deşi părinţii n-o lăsau. Le-a trimis o poză de acolo, dar şoc: au văzut cum arată de la talie în jos

18 titluri de campioană a României și 3 Cupe ale României are Dinamo București în vitrină. Peste 4 milioane de euro reprezintă datoriile clubului din Ștefan cel Mare. Acestea ar urma să fie achitate de către Pablo Cortacero

 

Citeşte mai multe despre:   Dinamo Bucuresti,   fotbal,   Cornel Talnar,   Pablo Cortacero,   Liga 1