Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Sport Conducerea clubului Dinamo Kiev, unde antrenează Mircea Lucescu, cercetată pentru evaziune fiscală

Conducerea clubului Dinamo Kiev, unde antrenează Mircea Lucescu, cercetată pentru evaziune fiscală

Un articol de: Andrei Ștefan - 13 Aug 2020, 14:42
Conducerea clubului Dinamo Kiev, unde antrenează Mircea Lucescu, cercetată pentru evaziune fiscală Sport

Conducerea clubului Dinamo Kiev este cercetată într-un dosar de evaziune fiscală, de către Parchetul General din Ucraina.

Dosarul, deschis pe 17 septembrie 2019, îi acuză pe oficialii clubului de fotbal că au evitat să plătească impozite în valoare mare prin implementarea unor scheme de finanţare a activităţilor clubului sportive, folosind conturile bancare ale unei companii offshore, cu sediul în Cipru.

Astfel, jucătorii şi staff-ul echipei Dinamo Kiev, dar şi unii membri ai conducerii clubului primesc recompense financiare, în loc de salarii, prin cedarea drepturilor de imagine.

Și „Il Luce” ar fi plătit în același mod.

 

Ce salariu are Mircea Lucescu la Dinamo Kiev

 

Celebrul antrenor Mircea Lucescu (74 de ani) și-a făcut revenirea pe banca tehnică, ca antrenor al echipei Dinamo Kiev, rivala fostei echipe a românului, Șahtior Donețk. 

Antrenorul român a semnat cu clubul ucrainean pentru o perioadă de 2 ani, cu opțiune de prelungire pe încă unul și va încasa 1,2 milioane de euro pe an (2,2 milioane de euro cu bonusurile de performanţă).

Anul trecut, jurnaliștii de la Marca au realizat un material despre cei cei mai de succes tehnicieni din istoria fotbalului, ținând cont de trofeele cucerite de-a lungul carierei.A văzut pe stradă un cerșetor cu un munte de bani în față. S-a apropiat de el și nu i-a venit să creadă când a aflat cine este

Sir Alex Ferguson este cel mai titrat antrenor din istoria fotbalului, scoțianul câștigând nu mai puțin de 48 de trofee, iar locul secund este ocupat de Mircea Lucescu, cu 32 de trofee castigate.

 

Mircea Lucescu, câștigător de Cupa UEFA

 

De-a lungul carierei sale, Mircea Lucescu a antrenat numeroase echipe de fotbal, printre care Corvinul Timișoara, naționala României, Dinamo București, AC Pisa, Brescia, Reggiana, Rapid București, Inter Milano, Galatasaray, Beșiktaș, Șahtior Donețk, Zenit și naționala Turciei. 

Mircea Lucescu a cunoscut cele mai mari satisfacții profesionale la Șahtior Donețk, echipă pe care a antrenat-o în perioada 2004-2016. În această perioadă a ieșit campion al Ucrainei de 8 ori. De 6 ori a câștigat Cupa, iar de 7 ori Super Cupa.

În 2009 a câștigat Cupa UEFA cu Șahtior, iar în 2002, respectiv 2003 a ieșit campion în Turcia cu Galatasaray, iar apoi cu rivala Beșiktaș.

Citeşte mai multe despre:   Dinamo Kiev