Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Sport CORONAVIRUS | Ministrul Sportului, Ionuț Stroe: Stadioanele vor rămâne închise pentru public câtă vreme există un pericol major pentru siguranța oamenilor

CORONAVIRUS | Ministrul Sportului, Ionuț Stroe: Stadioanele vor rămâne închise pentru public câtă vreme există un pericol major pentru siguranța oamenilor

Un articol de: Elena Stanciu - 18 Iul 2020, 19:57
CORONAVIRUS | Ministrul Sportului, Ionuț Stroe: Stadioanele vor rămâne închise pentru public câtă vreme există un pericol major pentru siguranța oamenilor Foto: Inquam Photos / Octav Ganea Sport

Ministrul Tineretului și Sportului, Ionuț Stroe, anunță sâmbătă că stadioanele vor rămâne închise până în momentul în care prezența publicului în tribune nu va implica un risc pentru sănătatea oamenilor. Precizările ministrului vin în contextul în care, în ultimele zile, a crescut numărul cazurilor de infectare cu noul coronavirus în rândul jucătorilor de la mai multe echipe de fotbal.

 

Ionuț Stroe, în contextul înmulțirii cazurilor de coronavirus: Stadioanele vor rămâne închise pentru public câtă vreme există un pericol major

 

”În ziua cu un record de cazuri de infectări pentru România, cu o întreagă echipă de fotbal afectată, prezența publicului pe stadioane este ultimul subiect pe care îl putem discuta.

Sportul are nevoie de spectatori, dar stadioanele vor rămâne închise pentru public câtă vreme există un pericol major pentru siguranța oamenilor.

Suntem fermi în această privință. Nu putem să ne jucăm cu sănătatea publică”, se arată într-un mesaj publicat de Ionuț Stroe, pe Facebook.

În acest context, ministrul Sportului face un apel la responsabilitate din partea tuturor în lupta cu COVID-19.

”Îi rog pe toți, indiferent de funcție, de poziția pe care o au, să fie responsabili și să nu mai lanseze asemenea scenarii fără temei.

Încă putem câștiga această luptă, putem limita răspândirea virusului printr-un efort comun, în sport și în întreaga societate”, a mai notat ministrul Tineretului și Sportului.A fugit la mare, la Mamaia, deşi părinţii n-o lăsau. Le-a trimis o poză de acolo, dar şoc: au văzut cum arată de la talie în jos

CORONAVIRUS | Ministrul Sportului, Ionuț Stroe: Stadioanele vor rămâne închise pentru public câtă vreme există un pericol major pentru siguranța oamenilor

 

Zece fotbaliști de la Dinamo și unul de la CFR Cluj, testați pozitiv cu COVID-19

 

Zece fotbaliști de la Dinamo au fost testați pozitiv, în ultimele zile, cu noul coronavirus. Este vorba despre Mihai Popescu, Ricardo Grigore, Filip Mrzljak, Alexandru Răuță, Vali Lazăr, Ștefan Fara, Andrei Sin, Diego Fabbrini, Dan Tălmaciu și Sașa Mitrovic. 

Reprezentanții clubului din Ștefan cel Mare au anunțat, sâmbătă, că întreaga echipă va fi testată în zilele următoare.

Și tot sâmbătă a venit confirmarea infectării cu SARS-CoV-2 a unui jucător de la CFR Cluj. În aceste condiții, meciul cu FCSB, care trebuia să înceapă sâmbătă, la ora 21.00 a fost amânat, urmâd a fi disputat la o dată ce va fi anunțată.

Potrivit unor surse, citate de gsp.ro, fotbalistul infectat cu coronavirus ar fi Alexandru Păun, în vârstă de 25 de ani. Fotbaliștii de la CFR Cluj vor fi testați, din nou, duminică. 

 

Creștere alarmantă a cazurilor de coronavirus în România: 889 de noi îmbolnăviri în 24 de ore

 

România a înregistrat un nou record negativ al cazurilor de COVID-19. 889 de persoane au fost testate pozitiv într-un interval de 24 de ore, din 18.732 de teste prelucrate, potrivit celor mai recente date anunțate de Grupul de Comunicare Strategică. Numărul total al cazurilor de infectare la nivel național a ajuns la 36.691. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 24.865 au fost externate, dintre care 22.488 de pacienți vindecați și 2.377 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare. De asemenea, până în prezent, 913 de pacienți cu test pozitiv au fost externați la cerere.

În acest moment, 280 de pacienți sunt internați în secțiile de terapie intensivă din țară.

Totodată, în intervalul 17 iulie 2020 (10:00) – 18 iulie 2020 (10:00) au fost înregistrate 21 de decese. Este vorba despre 14 bărbați și șapte femei care sufereau și de alte probleme de sănătate. Astfel, bilanțul total al deceselor, în România, a ajuns la 2.009. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 943.733 de teste.

Bucureștiul a depășit Suceava la numărul de cazuri de coronavirus. În  Capitală sunt înregistrate acum 4.260 de cazuri, cu nouă mai multe decât în județul cel mai afectat până acum de epidemie.

Citeşte mai multe despre:   Ionut Stroe,   Dinamo,   CFR Cluj,   COVID-19,   coronavirus