Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Sport Cultul personalității: Gabriela Firea a ținut să anunțe personal transferul handbalistei Cristina Neagu la CSM București, club aflat în subordinea Primăriei

Cultul personalității: Gabriela Firea a ținut să anunțe personal transferul handbalistei Cristina Neagu la CSM București, club aflat în subordinea Primăriei

Un articol de: - 20 Feb 2017, 17:13
Cultul personalității: Gabriela Firea a ținut să anunțe personal transferul handbalistei Cristina Neagu la CSM București, club aflat în subordinea Primăriei Sport

Cea mai bună handbalistă a lumii în 2010 și 2015, Cristina Neagu va juca din nou în România, aceasta semnând cu CSM București. Anunțul transferului acesteia de la Buducnost Podgorica a fost făcut chiar de către primarul general Gabriela Firea, CSM fiind clubul deținut de Primăria București, primarul vrând să își alăture numele cu cel al Cristinei Neagu, deși în mod normal era rolul clubului sportiv să facă astfel de anunțuri.

"Bucureşteanca Cristina Neagu se întoarce acasă! Mă bucur foarte mult că a acceptat oferta CSM Bucureşti, sunt fericită că putem să readucem în ţară una din cele mai talentate sportive românce. Desigur, suntem mândri şi când echipe de renume ale lumii se bat să aibă sportivi români în componență, dar ştiu şi că nicio victorie nu este mai dulce decât atunci când lupţi pentru ţara ta, şi, în cazul Cristinei Neagu, pentru oraşul tău: Bucureşti!

CSM Bucureşti îşi propune să devină un model pentru cluburile sportive din toată ţara, printr-o strategie care cuprinde două paliere: încurajarea sportului de masă, pepinieră pentru cel de înaltă performanţă, şi, în acelaşi timp, dezvoltarea susţinută a sportivilor care au atins consacrarea", a afirmat Gabriela Firea, potrivit stiripesurse.ro.

Handbalista a confirmat la rândul său transferul de la Buducnost la CSM București.“Sunt bucuroasă că mă întorc acasă, este prima oară când am şansa să joc la cel mai înalt nivel în oraşul meu natal. Unul dintre visele mele e să câştig Liga Campionilor cu o echipă românească şi cred cu tărie că am această şansă cu CSM Bucureşti", a afirmat Cristina Neagu.

Salariul pe care Cristina Neagu îl va încasă la CSM București vine chiar din buzunarele bucureștenilor, clubul funcționând cu bani de la bugetul municipal. Acest mod de a funcționa în sportul românesc este unul controversat, existând numeroase persoane care au afirmat că nu este normal ca din banii locuitorilor respectivului oraș să fie finanțate activități sportive, dar și faptul că nu este o concurență corectă în comparație cu cluburile private. De asemenea, au fost cazuri în care cluburi sportive care au plecat cu bani de la bugetul primăriei să rămână brusc fără venituri pentru a continua activitatea.


 

Citeşte mai multe despre:   Cristina Neagu,   CSM Bucuresti,   handbal feminin masculin live,   Gabriela Firea