Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Sport De ce a ajuns Ion Țiriac să o denigreze pe Serena Williams: „Dacă ar avea puțină decență, s-ar retrage!"

De ce a ajuns Ion Țiriac să o denigreze pe Serena Williams: „Dacă ar avea puțină decență, s-ar retrage!"

Un articol de: Andrei Vlad - 15 Feb 2021, 20:05
De ce a ajuns Ion Țiriac să o denigreze pe Serena Williams: „Dacă ar avea puțină decență, s-ar retrage!" Foto: ziuaconstanta.ro Sport

Serena Williams se află în relații tensionate cu Ilie Năstase, dar și cu Ion Țiriac. În ultimii ani, miliardarul a făcut mai multe declarații controversate la adresa sportivei din SUA. Omul de afaceri i-a recomandat tenismenei să se retragă, pentru că este prea grasă și prea în vârstă. 

Repulsia lui Ion Țiriac față de Serena Williams ar fi început din 2016, după ce americanca a refuzat participarea la turneul de la Madrid, organizat de către român, transmite ProSport. În acel an, Serena a ales să meargă la Roland Garros și la Roma în sezonul de zgură, în condițiile în care competiția din Spania era mai bine cotată decât cea din Italia. La fel a procedat și în 2019, când a preferat să meargă la Fro Italico, în loc de Madrid Open. 

Serena Williams nu a mai participat la turneul organizat de către Ion Țiriac, de categorie WTA 1000, din 2015.

 

Declarațiile acide ale lui Ion Țiriac, la adresa Serenei Williams

 

Ion Țiriac oferă premii egale sportivilor de sex masculin și feminin, deși s-a declarat nemulțumit de această practică, în condițiile în care sportivele aduc doar „25% din totalul încasărilor". 

„Cu tot respectul, dar Serena Williams are 36 de ani și 90 de kilograme. Aș vrea să văd altceva, aș vrea să mai văd o jucătoare precum Steffi Graf", a declarat Ion Țiriac.

„La vârsta asta și la greutatea pe care le are acum, nu se deplasează atât de ușor pe cât se deplasa acum 15 ani. Serena a fost o jucătoare senzațională. Dacă ar avea puțină decență, s-ar retrage! Din toate punctele de vedere", a mai declarat omul de afaceri la TVR 2.

Marți, 16 februarie, Serena Williams se va duela cu Simona Halep în sferturile Australian Open 2021. Reacțiile lui Țiriac au fost criticate de către CTP, care a comentat în stilul caracteristic. Mărturia fratelui unei victime de la Onești, despre intervenția Poliției: De la început m-au luat cu minciuni. Au zis că ...

Citeşte mai multe despre:   Ion Tiriac,   tenis,   Serena Williams