Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Sport Florin Tănase, audiat în dosarul morţii lui Patrick Ekeng: Ce povesteşte jucătorul lui FCSB despre tragicul eveniment

Florin Tănase, audiat în dosarul morţii lui Patrick Ekeng: Ce povesteşte jucătorul lui FCSB despre tragicul eveniment

Un articol de: B1.ro - 22 Noi 2018, 15:49
Florin Tănase, audiat în dosarul morţii lui Patrick Ekeng: Ce povesteşte jucătorul lui FCSB despre tragicul eveniment Sport

Florin Tănase a fost audiat la Tribunalul Bucureşti în cadrul dosarului privind moartea fotbalistului de la Dinamo Patrick Ekeng în 2016 în timpul unui meci pe teren propriu împotriva formaţiei Viitorul Constanţa la care evolua Tănase în acel moment.

”Le-am spus judecătorilor tot ce mi-am adus aminte de acum doi ani şi ceva. Ce am declarat şi atunci imediat după ce s-a întâmplat tragedia. Audierea a fost simplă. Am dat o declaraţie imediat după moartea lui Ekeng şi mi-am menţinut-o şi azi. Nu îmi face plăcere să vorbesc despre acest subiect”, a spus Florin Tănase, pentru Telekom Sport, după audieri.

Fotbalistul, acum la FCSB, a dat detalii amănunţite judecătorilor despre cele întâmplate pe teren în fatidicul meci care a dus la tragedie.

"Ţin minte că a căzut în spatele meu. M-am dus să-l iau de mână şi să-l întorc într-o parte. Ekeng era în spatele meu, eu eram la centrul terenului. S-a auzit căzătura. Am văzut că era întins. Nu mai ştiu dacă am fost primul lângă el. L-am luat de o mână şi l-am întors pe o parte, căzuse pe spate. Se auzea un horcăit. Avea maxilarul blocat, îşi pierduse cunoştinţa. Ochii erau blocaţi, deschişi.

Nu ştiu ce să zic, imediat a venit medicul clubului Dinamo. L-a pus pe spate şi a început să-l resusciteze. L-a apăsat pe piept şi nu îmi aduc aminte. La un minut sau un minut şi jumătate a venit ambulanţa. Nu am văzut doctorul. Nu ştiu cine era doctorul. Oamenii de la ambulanţă au luat targa. Când l-au pus pe targă, nu mai respira, asta am observat. Cam două-trei minute a durat până l-au urcat în targă. L-au şi scăpat, se lăsa targa în jos. Nu ştiu ce i-au făcut cât au stat pe teren, eram întors cu spatele", a spus Florin Tănase, citat de Gazeta Sporturilor.

Miercuri, la Judecătoria Sectorului 2, a avut loc o nouă înfățișare în cazul morții lui Patrick Ekeng, dosar în care medicul de pe ambulanța Puls, Mihaiela Duță, e acuzată de ucidere din culpă.
 

Citeşte mai multe despre:   Dinamo,   FCSB