Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Sport Guvernul maghiar finanțează două echipe de fotbal din România. Suma primită de ele este COLOSALĂ

Guvernul maghiar finanțează două echipe de fotbal din România. Suma primită de ele este COLOSALĂ

Un articol de: B1.ro - 14 Noi 2018, 00:39
Sport

Două echipe de fotbal din țara noastră sunt finanțate direct de către guvernul maghiar,potrivit unui răspuns oficial al Guvernului ungar pentru Gazeta Sporturilor. 

Este vorba de cluburile Sepsi Sf. Gheorghe, din Liga 1, şi Csikszereda, care e în Liga a 3-a, care au primit în total peste șase milioane de euro de la maghiari.

"Decretul guvernamental 1801/2016 a decis acordarea de fonduri cluburilor Csikszereda (Miercurea Ciuc) și Sepsi (Sf. Gheorghe).

În conformitate cu Decretul guvernamental, cele două cluburi de fotbal au primit câte 1 miliard de forinți (3,2 milioane de euro) prin intermediul Federației de Fotbal din Ungaria, ca beneficiar, pentru dezvoltarea infrastructurii sportive și realizarea altor proiecte de investiții în dezvoltare, în special pentru finanțarea Academiei Csikszereda și a Academiei Sf. Gheorghe", se arată în răspunsul executivului din Ungaria.

Suma este una colosală, fiind comparabilă cu banii primiți de la statul român de primele cinci federații de sport din țara noastră.

Astfel, oficialii maghiari oferă celor două echipe echivalentul dat de Ministerului Tineretului şi Sportului federațiilor de canotaj, atletism, gimnastică, lupte și handbal din România.

Mai mult decât atât, 6,5 milioane de euro reprezintă bugetul de salarii pe un sezon întreg la FCSB, dar și o treime din bugetul anual pe care îl are de regulă Federaţia Română de Fotbal

Citeşte mai multe despre:   Ungaria