Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Sport După o nouă înfrângere în La Liga, Perez a găsit consolarea perfectă pentru fanii „blanco”: Real Madrid a făcut primul transfer al iernii

După o nouă înfrângere în La Liga, Perez a găsit consolarea perfectă pentru fanii „blanco”: Real Madrid a făcut primul transfer al iernii

Un articol de: B1.ro - 07 Ian 2019, 09:42
După o nouă înfrângere în La Liga, Perez a găsit consolarea perfectă pentru fanii „blanco”: Real Madrid a făcut primul transfer al iernii sursă foto: managingmadrid.com Sport

Florentino Perez, conducătorul lui Real Madrid, a încercat să-i consoleze pe fanii „blanco”, după o nouă înfângere în La Liga, 0-2 în compania celor de la Sociedad, și a anunțat primul transfer al iernii. 

Astfel, potrivit Agerpres, Brahim Diaz, mijlocașul spaniol de doar 19 de la Manchester City, va fi repatriat în schimbul sumei de 15 milioane de euro și va îmbrăca tricoul „blanco” până în anul 2025.

Suma nu a fost confirmată de oficialii clubului madrilen, dar a fost dezvăluită de presa spaniolă. Prin urmare, Realul a bifat primul transfer în mercato de iarnă, urmând ca jucătorul să efectueze vizita medicală luni dimineață, iar apoi să fie prezentat fanilor din capitala Spaniei, în cadrul ceremoniei tradiționale de pe Santiago Bernabeu.

Sursa citată scrie că Brahim Diaz, originar din Malaga (Andaluzia, Spania), este un internațional spaniol de tineret, care a sosit în Anglia la vârsta de 14 ani. În acest sezon, tânărul mijlocaș a disputat doar patru meciuri pentru prima echipă a lui Manchester City, reușind să înscrie două goluri în Cupa Ligii.

Anunțul transferului vine într-un moment în care nu se poate mai bun, dat fiindcă duminică seară Real Madrid a pierdut împotriva lui Real Sociedad, scor 0-2, chiar pe Bernabeu. Acestea fiind spuse, tripla deținătoare a trofeului Champions League a ajuns la a șasea înfrângere din această ediție de La Liga, aflându-se pe poziția a 5-a (ÎN AFARA LOCURILOR DE LIGĂ), la 10 puncte distanță de liderul Barcelona. 

Citeşte mai multe despre:   Real Madrid,   La Liga