Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Sport “E un foarte mare antrenor”. Mitică Dragomir SURPRINDE. Care este cel mai selecționer pentru Națioana României

“E un foarte mare antrenor”. Mitică Dragomir SURPRINDE. Care este cel mai selecționer pentru Națioana României

Un articol de: - 12 Iun 2017, 07:28
Sport

Înfrângerea României în Polonia și pierderea șanselor de calificare la Campionatul Mondial din 2018 din Rusia i-au făcut pe mulți să se gândească în ceea ce privește situația antrenorului.

Toată lumea se gândește la o posibilă înlocuire a acestuia, iar unul dintre cei care au oferit o variantă neașteptată a fost Mitică Dragomir.

Fostul președinte al LPF și-a călcat pe orgoliu și a făcut o propunere incredibilă. Victor Pițurcă ar fi, în opinia sa, cel mai bun antrenor care poate conduce Naționala noastră.

"Eu l-aș lua pe Pițurcă, spun asta deși eu nu vorbesc cu el de 7 ani. Ne-am certat rău de tot atunci. A avut o ieșire față de mine după victoria cu Turcia și m-a deranjat. Am mai spus și eu ceva și s-a supărat și el. Dar Pițurcă e un foarte mare antrenor!

El sau Mircea Lucescu ar fi buni acum. Și Boloni ar fi bun. Aceștia ar fi foarte mari, dar cei de la FRF cred că vor să aducă tot vreun trepăduș, care să spună că țara are nevoie de el și el nu arată nimic", a spus Dumitru Dragomir, potrivit GSP.

 

 

 

Citeşte mai multe despre:   selectioner,   nationala,   antrenor
 
 
 
Loading...